Sentinţă finală în procesul lui Miron Mitrea. Cât vor petrece Miron Mitrea şi Irina Jianu în spatele gratiilor
Miron Mitrea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în urma deciziei definitive a judecătorilor Înaltei Curţi de Casație și Justiție. Totodată, Irina Jianu a primit o pedeapsă de cinci luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită, în dosarul privind lucrările de renovare făcute la casa mamei fostului deputat PSD.
UPDATE: În plus, completul de judecători a decis să confişte de la fostul deputat PSD Miron Mitrea suma de aproape 75.000 de euro.
În primă instanţă, Miron Mitrea fusese condamnat tot la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul de corupţie privind lucrările de construcţie făcute la locuinţa mamei sale.
La ultimul termen de judecată, Miron Mitrea le-a spus magistraţilor că regretă imaginea pe care şi-a făcut-o în faţa procurorilor.
"Regret că procuratura se referă la comportamentul meu. Am demisionat la momentul respectiv pentru a da posibilitatea începerii urmărării penale în cazul meu, în schimb regret că nu a fost găsit procesul verbal de confruntare în care Sergiu Sechelariu recunoaşte că a primit un miliard de lei vechi de la mine. Nu am făcut nicio faptă penală", a declarat Mitrea.
UPDATE: La ieșire de la Curtea Supremă, Mitrea a declarat că se simte "ușurat că a ieșit din politică".
"Nu vreau să comentez. De aia am ieșit din politică, să pot să nu mai comentez ce se întâmplă în politică. Mă simt ușurat pentru faptul că am putut să ies”, a declarat Mitrea, care a adăugat că ia în calcul orice variantă, inclusiv cea a condamnării.
UPDATE: Fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, este aşteptat, vineri, la Curtea Supremă unde magistraţi vor lua în discuţie un nou termen din dosarul în care este judecat pentru corupţie.
UPDATE: Procurorii cer o pedeapsă mai mare pentru Mitrea, după ce acesta a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, pe 15 octombrie 2014, judecătorii dispunând și confiscarea sumei de 169.000 de lei.
În același dosar, fosta șefă a Inspectoratului de Stat în Construcții, Irina Jianu, a fost condamnată la cinci luni de închisoare. Cei doi au declarat apel.
Potrivit DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în schimbul menținerii și numirii a acesteia în funcția de inspector-șef adjunct al ISC.
Citeşte şi: Deputat PSD condamnat la un an de ÎNCHISOARE pentru conflict de interese