1 Decembrie. Programul complet al manifestaţiilor din marile oraşe
Ceremonii militare, defilare în costumele Armatei de acum 100 de ani, cu transportoare blindate sau autospeciale de geniu, manifestări culturale şi artistice vor avea loc, de 1 Decembrie, în oraşe din zona centrală a ţării. La Alba Iulia, oraşul Unirii, va fi un ceremonial militar, anunţă Mediafax.
Alba Iulia
Un ceremonial militar cu 25 de mijloace tehnice de luptă şi sprijin, Transportoare Amfibii Blindate şi Autospeciale de Geniu va fi organizat de 1 Decembrie la Alba Iulia. Pentru localnici şi turişti vor fi gătite 12.000 de porţii de fasole cu cârnaţi şi varză cu ciolan.
În oraşul în care acum 99 de ani a avut loc Unirea Transilvaniei cu România şi formarea României Mari, manifestările prilejuite de Ziua Naţională încep la ora 9.00 cu ceremonii militare de depunere de coroane şi jerbe cu flori, la monumentele mai multor oameni de stat: Ion I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Regele Ferdinand I şi Regina Maria, dar şi la statuia lui Mihai Viteazul.
La ora 11.15, în faţa Sălii Unirii, clădire în care s-a hotărât şi semnat actul Unirii, are loc primirea Soliilor din Cetăţile de Scaun, iar cei prezenţi vor asculta mesaje emoţionante care vor aduce aminte de momentele petrecute la 1918.
De la ora 13.00 va avea loc un ceremonial militar pe acorduri de fanfară şi vor defila circa 300 de miliari şi 25 de mijloace tehnice de luptă şi sprijin, respectiv Transportoare Amfibii Blindate, Autospeciale de Geniu sau Autostaţii radio pentru subunităţile de transmisiuni.
Potrivit comandantul Colegiului Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia, colonelul Marcel Domşa, parada militară a fost înlocuită cu un ceremonial militar.
"Ceremonialul militar dedicat aniversării zilei de 1 Decembrie este unul, spun eu, reprezentativ pentru Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne. Având în vedere faptul că în toate garnizoanele din ţară vor fi organizate evenimente, sigur că şi Alba Iulia este o garnizoană importantă şi în acest sens au fost stabilite de către Divizia 4 Infanterie Gemina, forţe care vor fi dislocate în Garnizoana Alba Iulia pentru a participa la acest eveniment. Pe lângă efectivele din Garnizoana Alba Iulia, vor mai participa efective ale MApN din garnizoanele Sebeş, Sibiu, Deva, Brad, iar din MAI, efective de la Târgu Mureş", a spus Domşa.
Ca în fiecare an, ceremonialul se va desfăşura pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, iar în dispozitivul de defilare vor fi reprezentanţi ai Poliţiei, Jandarmeriei, Pompierilor, Armatei, Serviciului Român de Informaţii, Colegiului Naţional Militar "Mihai Viteazul" şi ai Poliţiei Locale. Aceştia vor defila înarmaţi şi cu mijloace mobile.
Tot la orele prânzului vor fi gătite şi oferite gratuit localnicilor şi turiştilor 12.000 de porţii de fasole cu cârnaţi şi varză cu ciolan.Tradiţionala masă populară va fi oferită în acest an în mai multe puncte amenajate în curtea interioară a unităţii militare.
De la ora 14.30, pe Latura de Vest a Cetăţii Alba Carolina, vor începe spectacolele de muzică populară, la care sunt invitaţi să cânte mai mulţi artişti, între care Veta Biriş, Nicolae Furdui Iancu, Mirela Mănescu, Ioan Bocşa şi Ionuţ Fulea.
Ziua Naţională se va încheia cu un spectacol de artificii şi cu concertele susţinute de formaţiile Iris, Compact şi Holograf.
Cluj-Napoca
Primăria Cluj-Napoca pregăteşte, pentru sărbătorirea zilei de 1 Decembrie, concerte susţinute de Andra şi Cargo în Piaţa Unirii, focuri de artificii în Piaţa Avram Iancu, dar şi o defilare, în premieră, a unui pluton de militari îmbrăcaţi în uniforme de epocă ale Armatei Române din Primul Război Mondial.
Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au declarat corespondentului MEDIAFAX că municipalitatea a început, în luna noiembrie, instalarea iluminatului festiv pentru sărbătorile de iarnă, care va fi aprins în 1 Decembrie, costul acestuia ridicându-se la peste 1,8 milioane de lei.
"Programul manifestătorilor de Ziua Naţională a României include concerte susţinute în Piaţa Unirii de Andra, Cargo, dar şi focuri de artificii în Piaţa Avram Iancu. De asemenea, în cadrul ceremoniei oficiale de marcare a Zilei Naţionale a României va defila un pluton de militari echipaţi în uniforme de epocă ale Armatei Române din Primul Război Mondial. De asemenea, vor fi distribuite 7.000 de steguleţe tricolore şi baloane colorate în culorile roşu, galben şi albastru. La începutul lunii noiembrie s-a dat startul instalării iluminatului festiv pentru sărbătorile de iarnă, care va fi aprins în 1 Decembrie, costul acestuia ridicându-se la peste 1,8 milioane de lei. Culorile predominante ale luminiţelor ornamentale pe bază de LED sunt alb cald, cu influenţe de alb rece", au spus sursele citate.
Bistriţa
Pe 1 decembrie, în Bistriţa vor avea mai multe manifestări culturale, concerte de muzică populară, dar şi simfonică, organizate de instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud dar şi a Primăriei Bistriţa.
Evenimentele prilejuite de Ziua Naţională vor debuta la ora 14.30 cu un ceremonial militar, depuneri de corane de flori şi o paradă militară.
Tot pe 1 decembrie, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a pregătit, după retragerea cu torţe a militarilor bistriţeni, programată de la 17:00, şi aprinderea luminilor de Crăciun, în Piaţa Petru Rareş.
Va fi organizat un târg de produse tradiţionale şi degustare de preparate realizate după reţete culinare specifice judeţului, iar bistriţenii şi turiştii pot primi, pe 1 Decembrie, în centrul oraşului, porţii de fasole cu cârnaţi, oferite de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Timişoara
La Timişoara, autorităţile au pregătit pentru 1 Decembrie o paradă militară, un concert în aer liber susţinut de Inna şi focuri de artificii. De asemenea, va fi inaugurat oficial târgul de Crăciun şi se va aprinde iluminatul festiv de sărbători.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat că la ora 11.30, în faţa Palatului Administrativ începe parada militară, la care participă aproximativ 350 de soldaţi.
De asemenea, de la ora 19.00, timişorenii sunt aşteptaţi în Piaţa Victoriei, unde are loc deschiderea oficială a celei de-a XI-a ediţii a Târgului de Crăciun, iar apoi se va aprinde iluminatul festiv de sărbători.
După un spectacol de muzică populară, pe scena amplasată în centrul Timişoarei vor susţine concerte Alina Eremia, Pragu' de Sus şi Inna.
Seara se va încheia cu un foc de artificii.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au alocat pentru manifestările organizate de 1 Decembrie, pentru organizarea târgului de Crăciun şi a concertelor din centrul oraşului de Revelion suma de 800.000 de lei.
Arad
Ziua Naţională a României va fi sărbătorită, la Arad, cu o paradă militară, concerte de muzică populară şi uşoară în aer liber, precum şi proiecţii de filme, manifestările urmând să se desfăşoare în centrul oraşului.
Manifestările organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României vor începe, la Arad, la ora 11.00, când vor fi depuse coroane la Monumentul Eroilor din Piaţa Avram Iancu şi va fi intonat imnul de stat. În jurul orei 12.00, arădenii vor asista la o paradă militară.
De la ora 19.00, Primăria Arad organizează mai multe concerte de muzică populară pe scena amenajată în faţa Palatului Administrativ.
"Va avea loc un concert folcloric extraordinar la care au fost invitaţi să susţină recitaluri artişti din toate regiunile ţării: Zorica Savu şi Mihaela Petrovici (Banat), Cristina Turcu Preda (Oltenia), Florica Zaha (Bihor), Vladuţa Lupău (Maramureş), Angelica Flutur (Bucovina), Dinu Iancu Sălăjanu (Transilvania), Irina Loghin (Muntenia)", transmit reprezentanţii Primăriei Arad.
De asemenea, în 2 decembrie, tot în faţa Palatului Administrativ, începând cu ora 19.00, vor avea loc concerte de muzică uşoară susţinute de Alex Velea şi Horia Brenciu. Totodată, la cinematograful Arta vor avea loc în 1, 2 şi 3 decembrie proiecţii de filme româneşti.
Oradea
Municipiul Oradea va fi împodobit pentru sărbătorile de iarnă cu 14 kilometri de ghirlande şi circa 300 medalioane şi figurine luminoase amplasate pe stâlpi, plase luminoase, tuneluri şi fântâni de lumini, care vor avea forme de brăduţi, fulgi de nea, steluţe, reni, oameni de zăpadă, iar în 1 Decembrie va avea loc o defilare militară.
Prefectura Bihor a anunţat că manifestările din Oradea dedicate Zilei Naţionale a României se vor desfăşura în Parcul 1 Decembrie, la statuia Oraşului Român, unde se va desfăşura o slujbă religioasă, alocuţiuni, festivitatea depunerii de coroane, jerbe şi buchete de flori la monument şi defilarea detaşamentului militar de onoare.
De asemenea, potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, Târgul de Crăciun din municipiu, va fi deschis şi va funcţiona pe două amplasamente, în Piaţa Unirii şi în Cetatea Oradea.
"În Piaţa Unirii, sub sloganul, târgul va fi deschis între 30 noiembrie – 31 decembrie 2017, iar în Cetatea Oradea, sub sloganul, între 8 – 17 Decembrie 2017", se arată în comunicat.
Satu Mare
Ziua Naţională a României va fi sărbătorită, la Satu Mare, prin ceremonii de depuneri de jerbe şi coroane de flori, un concert de muzică folk şi populară. Localnicii şi turiştii pot primi vin fiert şi fasole cu cârnaţi.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Satu Mare va avea loc, pe 1 Decembrie, un ceremonial militar şi religios în cadrul căruia vor fi rostite alocuţiuni.
"Vineri, 1 decembrie 2017, la Satu Mare vor avea loc manifestări organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României. Programul manifestărilor de 1 Decembrie prevede depuneri de jerbe la busturile lui Mihai Viteazul, Avram Iancu, I. C. Brătianu şi Iuliu Maniu, un ceremonial militar şi religios cu alocuţiun şi depuneri de coroane la statuia lui Vasile Lucaciu, dar şi un program artistic cu interpreţi de muzică folk, populară Casa de Cultură a Sindicatelor. Va avea loc şi un moment culinar tradiţional în care voluntarii Crucii Roşii vor servi în Piaţa 25 Octombrie vin fiert şi fasole cu cârnaţi. În cursul serii este programată retragerea cu torţe a militarilor", se arată în documentul citat.
De asemenea, Primăria Satu Mare a decis amplasarea unui patinoar cu o suprafaţă de 600 mp în Piaţa 25 Octombrie unde va funcţiona Târgul de Crăciun, iar în jurul acestuia vor fi amplasate căsuţe de lemn în care se va vinde vin fiert, ceai şi produse de sezon.
Reprezentanţii Primăriei Satu Mare au precizat că Târgul de Crăciun va funcţiona în perioada 30 noiembrie 2017 – 7 ianuarie 2018.
În 1 Decembrie este programat un spectacol festiv dedicat Zilei Naţionale susţinut de Asociaţia Cultural – Patriotică "Avram Iancu".
Braşov
Ziua Naţională debutează la Braşov cu tradiţionalele defilări din Piaţa Sfatulului, urmate de un show aviatic susţinut de Aeroclubul Ghimbav. Apoi, la Hora Unirii sunt invitaţi să se prindă toţi braşovenii. Chiar şi vestiţii Juni Braşoveni vor juca hora lor veche în Piaţa Unirii din Prund, eveniment ce va fi precedat de un Te Deum şi depunere de coaroane la Monumentul Eroului Necunoscut.
Anul acesta, festivitatea de defilare va avea loc în Piaţa Sfatului, iar după acest moment, deasupra Pieţei Sfatului vor survola câteva avioane de la Aeroclubul Ghimbav.
"Vor fi defilări ale Regimentului 2 Vânători de Muinte, Garnizoanei Braşov, dar şi ale celor de la Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă". Vom avea şi Hora Unirii în Piaţa Sfatului, iar în Piaţa Unirii vor fi organizate evenimente ale Junilor Braşoveni. Vom avea şi un show aviatic, în funcţie de vreme", a declarat Marian Rasaliu, prefectul judeţului Braşov.
Consiliul Judeţean a pregătit şi un spectacol de folclor, cu intrarea gratuită, la Centrul Cultural Reduta. Artiştii de muzică populară Cornelia Radocea, Andreea Jitea, Doru Pop şi Mugurel Grama, alături de Orchestra Populară "Ţara Bârsei", Ansamblul Folcloric "Poieniţa"şi Ansamblul "Crai Nou" al Palatului Copiilor Braşov vor susţine un concert de la ora 12.30.
Festivităţile se vor încheia în Piaţa Unirii cu un eveniment organizat de Junii Braşovului. Un sobor de preoţi de la parohia Bisericii Sfantul Nicolae din Scheii Braşovului va susţine un serviciu religios pentru a cinsti memoria eroilor neamului, Te Deum.
La Braşov, bugetul pentru organizarea evenimentelor de 1 decembrie este 15.000 de lei, contribuţia municipalităţii, iar Consiliul Judeţean Braşov contribuie, de asemenea, cu suma de 15.000 de lei.
Mureş
Ceremonii militare şi religioase, defilarea Gărzii de Onoare şi parada portului popular se regăsesc în programul Zilei Naţionale a României, la Târgu Mureş.
Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României încep, la Târgu Mureş, de la ora 11.45, cu realizarea dispozitivului Gărzii de Onoare, întâmpinarea persoanelor oficiale şi intonarea Imnului naţional.
De la ora 12.00 va avea loc paraşutarea drapelului naţional al României, iar de la ora 12.15 va avea loc oficierea serviciului religios.
Defilarea Gărzii de Onoare şi a tehnicii are loc de la ora 12.55, iar zece minute mai târziu începe parada portului popular, în Piaţa Trandafirilor din Târgu Mureş.
"Parada este organizată în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale şi va începe imediat după defilarea Gărzii de Onoare. Prin centrul municipiului vor prezenta cele mai frumoase porturi populare grupuri reprezentative din oraşele şi comunele judeţului Mureş. Moderatorul evenimentului va fi Nicu Mihoc, actor şi director artistic al Companiei Liviu Rebreanu a Teatrului Naţional din Târgu-Mureş iar actriţa Cristina Holtzli va susţine un moment artistic", potrivit CJ Mureş.
De la ora 13.30, pe scena amplasată în Piaţa Teatrului va avea loc un concert extraordinar de cântece patriotice şi cântece de joc "Medalioane folclorice pentru zonele reprezentative ale României" susţinut de cunoscuţi artişti mureşeni alături de invitaţi din patru zone istorice ale ţării.
Evenimentul va fi deschis de 100 de copii coordonaţi de solista Iulia Maier şi Grupul Vocal "Cununa Cântecului".
Covasna
Manifestările prilejuite de Ziua Naţională încep, la Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, cu o slujbă de Te Deum şi vor continua cu "Marşul Unirii", în cadrul căruia mai mulţi militari, reprezentanţi ai ISU, ai Armatei, ai Poliţiei şi ai Jandarmeriei defilează în faţa participanţilor.
Reprezentanţii Prefecturii Covasna au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că de 1 Decembrie vor mai avea loc ceremonii militare şi religioase, demonstraţii aviatice, cu paraşutişti, dar şi tradiţionalul bal la care şi-au anunţat prezenţa peste 260 de persoane, oficialităţi şi simpli cetăţeni.
De asemenea, un alt moment inclus în program este Hora Unirii, în cadrul căruia oficialităţile şi cetăţeni se vor prinde într-o horă imensă.
Harghita
Evenimentele organizate de 1 Decembrie încep, la Miercurea Ciuc, cu o expoziţie despre Marea Unire, la Muzeul Oltului şi Mureşului şi continuă, la ora 14.00, cu un ceremonial militar şi religios de comemorare a Eroilor Neamului Românesc.
De asemenea, de la ora 17.00 are loc un spectacol festiv, la Casa de Cultură a Sindicatelor, iar la ora 19.30 un ceremonial de retragere cu torţe al efectivelor militare din Garnizoana Miercurea Ciuc, pe platoul din faţa Palatului Administrativ.
Sibiu
Un spectacolul devenit tradiţional al Ansamblului Folcloric Profesionist "Cindrelul Junii-Sibiului, la Sala Transilvania, şi retragerea cu torţe sunt cele mai importante evenimente care se vor desfăşura 1 Decembrie, la Sibiu. Vor avea loc şi vernisaje sau expoziţii de tehnică militară.
La ora 9 este programat Onorul înaintaşilor Marii Uniri, la Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel, la ora 10.00 se depun coroane la sediul fostului Consiliu Dirigent din Transilvania, iar la ora 11.00 va avea loc defilarea gărzii de onoare şi a trupelor, precum şi o expoziţie de tehnică militară, în parcarea Teatrul Naţional „Radu Stanca". La Cercul Militar vor fi prezentate armamentul şi tehnica militară.
La ora 12.00, la Muzeul Asociaţiunii ASTRA, va avea loc manifestarea „150 de ani de la înfiinţarea Bibliotecii Academiei Române" – expoziţie de documente din colecţiile speciale ale Bibliotecii Astra Sibiu.
La ora 12.30, este programată expoziţia fotodocumentară şi proiecţie de film, la Cercul Militar.
Spectacolul susţinut de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul Junii-Sibiului", de la Sala Transilvania începe la ora 15.00, accesul fiind liber, în limita locurilor disponibile.
La ora 17.00, are loc retragerea cu torţe, organizată de structurile din cadrul Sistemului Naţional de Apărare şi Ordine Publică, pe traseul Cercul Militar - Sala Transilvania - Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu".
De la ora 19.00, sibienii vor putea participa la concert simfonic susţinut de orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu. Şi aici, accesul este gratuit, pe baza invitaţiilor ridicate anterior de la sediul Filarmonicii, în limita locurilor disponibile.