10%

„Poţi pune cătuşe Elenei Udrea, dar nu poţi pune cătuşe Adevărului!”. Aşa e. Vorbele acestea de martir al închisorilor comuniste, traduse în engleză, au ajuns în New York Times şi Washington Post. Adevărul că Elena Udrea a fost arestată nu poate fi încătuşat între graniţele ţării. „Ţinutele opulente” şi „poşetele scumpe”ale Doamnei au traversat Oceanul. Nu-i puţin lucru pentru o femeie ridicată la putere „dintr-un orăşel din estul sărac al României”, cum au descris jurnaliştii străini Buzăul.

Dar s-o lăsăm pe Elena Udrea, deşi ea nu ne lasă nici după gratii şi postează pe Facebook ca Adrian Năstase pe blog, şi să revenim la adevăr. Adevărul e că legendele care au umblat atâţia ani, că orice contract pe bani publici se taxează cu 10%, încep să prindă viaţă şi să se transforme în teorii demonstrabile. Teoria lui 10%.

Citeşte şi: Procurorii confirmă: Elena Udrea, turnată de cea mai bună prietenă

Din documentele întocmite de procurori – deocamdată suntem în faza acuzaţiilor – se întrevede o practică intrată în ADN-ul celor aflaţi pe traseul banilor publici, un reflex asemănător respiratulului: nu te gândeşti că trebuie să respiri, respiri pur şi simplu. Aşa şi cu banii publici: trece şuvoiul pe lângă tine, iei 10%, nu te întreabă nimeni, restul trece mai departe. Totul e să fii acolo.

Emblematic pentru acest fenomen este referatul cu propunerea de arestare a lui Tudor Breazu, administratorul cu foiţă de aur pe faţă al moşiei cumpărată de Elena Udrea la Nana. Pe scurt, faptele descrise de procurori stau aşa:

“În perioada 2010 - 2011, Tudor Breazu le-a ajutat pe Elena Udrea şi pe Ana Maria Topoliceanu, directorul Companiei Naţionale de Investiţii, să primească 300.000 de lei de la Dragoş Marius Botoroagă, administratorul SC Consmin SA, scopul mitei fiind de a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societate în baza contractelor încheiate cu Compania Naţională de Investiţii.

După ce Compania Naţională de Investiţii făcea plăţile către firma lui Botoroagă, acesta dispunea transferul a aproximativ 10% din suma încasată către Ştefan Lungu, pe atunci consilierul personal al Elenei Udrea, prin societatea controlată de acesta - Last Time Studio SRL, în baza unor contracte de consultanţă fictive, se mai arată în documentul citat.

În acest mod s-ar fi realizat cinci plăţi în valoare de 335.486 de lei, bani din care Lungu i-ar fi transferat lui Tudor Breazu, prin intermediul societăţii Ekaton Consulting SRL, în baza altor contracte de consultanţă fictive, sumele de 209.762 de lei, prin patru transferuri bancare, şi de 90.000 de lei, în numerar, spun procurorii.

O parte a acestor sume i-ar fi fost înmânate în numerar Anei Maria Topoliceanu, care le-ar fi predat Elenei Udrea, mai spun procurorii, precizând că diferenţa a fost folosită de Breazu pentru a plăti cheltuieli ale celor două.”

Să ne uităm puţin pe cifre. Ca să-şi primească banii, patronul firmei private i-a transferat 10% din contractul cu Compania Naţională de Investiţii (condusă de Ana Maria Topoliceanu, prietena Elenei Udrea) lui Ştefan Lungu, consilier personal al Elenei Udrea. În total, 335.000 de lei (10% dintr-un contract de aproape 3,5 milioane de lei, deducem). Mai departe, din cei 335.000 de lei, Ştefan Lungu i-a transferat lui Tudor Breazu în total 300.000 de lei, neuitând să oprească pentru el vama de 10%, adică 35.000 de lei.

Citeşte şi: Cum îşi petrece timpul Elena Udrea în arest

Unde întorci capul, 10%. Ca să aprobi un contract – 10%. Ca să faci un transfer – 10%. Ca să maschezi nişte bani prin conturile tale – 10%. Şpăgile se divid cu 10% ca nişte structuri de fractali, până la nivel subatomic.

Acesta este adevărul care nu poate fi încătuşat şi care iese din ce în ce mai clar la suprafaţă, nu al Elenei Udrea, care n-a strălucit niciodată la capitolul argumentaţie. Elena Udrea a arătat că adevărul are mai multe faţete decât piatra inelului de la degetul ei. Adevărul care îi convine Elenei Udrea, pe-ăla ni-l bagă în ochi. Poate e timpul să nu ne mai lăsăm orbiţi şi să vedem lucrurile întregi, aşa cum sunt ele, nu 10%, cât ne arată alţii.