23 AUGUST: 75 de ani de la unul dintre cele mai controversate evenimente din istoria României

| 23 aug, 16:59

Astăzi se împlinesc 75 de ani de la unul dintre cele mai controversate evenimente din istoria României. Pe 23 august 1944, regele Mihai anunţa, la radio, că România întoarce armele împotriva Germaniei naziste şi se alătură Coaliţiei Naţiunilor Unite. Timp de 40 de ani, până la prăbuşirea regimului comunist, pe 23 august s-a sărbătorit Ziua Naţională a României.

Pe 23 august 1944, România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste a fost precedată de arestarea mareşalului Ion Antonescu şi a altor demnitari din guvern. 

Din nefericire, imediat după momentul 23 august 1944, pe frontul din Moldova, au căzut prizonieri peste 130.000 de militari români cărora li s-a ordonat să înceteze lupta împotriva armatei roşii cu garanţia că vor fi trataţi ca aliaţi. Doar câțiva s-au mai întors acasă.

A fost înscăunat un nou cabinet, format de noua coaliţie, Blocul Naţional Democrat, din care făceau parte atât partidele istorice, cât şi comuniştii. "Dictatura a fost înlăturată. Poporul reintră în drepturile lui. Regimul politic pe care îl vom înfăptui va fi un unul democratic", anunţa declaraţia de constituire a Blocului Naţional Democrat. 

Lucrurile nu au stat, însă, aşa. România a intrat în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice şi au urmat peste 40 de ani de comunism.

Dincolo de implicaţiile interne, armata română a jucat un rol determinant, spun unii istorici, în desfăşurarea celui de-al doilea război mondial. Actul de la 23 august 1944 rămâne, însă, şi azi subiect de polemici. Susţinătorii regelui Mihai îi atribuie acestuia rolul decisiv, în timp ce alții consideră gestul lui un act de trădare.

După război, 23 august a devenit ziua naţională a României şi era sărbătorită cu mare fast, an de an, de regimul comunist. Paradele militare erau nelipsite, la fel şi spectacolele omagiale. 

Există și un detaliu care scapă multora, chiar și în ziua de astăzi - România e singura țară beligerantă din al doilea Război Mondial în care statul nu a ridicat nici un monument, cimitir sau mausoleu dedicat celor căzuți în conflict. În cazul nostru, 500.000 de militari, în campaniile din Est sau Vest.

Tag-uri: 23 august, comunism
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ