3 milioane de la Soros împotriva Roșia Montana

| 21 sep, 2013

Miliția Spirituală, Tinerii Mânioși, Centrul de Resurse juridice, Agenția de Monitorizare a Presei, Societatea Academică Română, evident Alburnus Maior, Tera Milenium III sunt doar câteva din numele de organizații, unele dintre ele foarte ciudate, masiv implicate în protestele anti-Roșia Montana.

Mai puțină lume știe însă faptul că, pe lângă opoziția față de proiectul minier de la Roșia Montana, aceste organizații mai sunt legate de ceva. Respectiv, de George Soros, care, în ultimii ani, a oferit finanțări generoase către ONG-urile menționate.

Mai exact, este vorba despre peste 3 miliioane de dolari pe care aceste organizatii, dar și altele i-au impartit.

Iata doar cateva cifre: Alburnus Maior a primit finanțări de peste 200.000 de USD, Fundația Culturală Roșia Montana, aproape 30.000 de USD; Fundația pentru Parteneriat, a primit peste 1.000.000 de dolari, sprijinind la rândul său alte organizații care se opun proiectului minier; Agenția de Monitorizare a Presei, condusă de Mircea Toma, peste 170.000 de dolari; Centrul de Resurse Juridice, în jur de 250.000 de dolari.

Poate așa avem și o explicație a protestelor, pentru că vă mai aducem la cunoștință un lucru puțin cunoscut. George Soros a făcut, în aceste zile, importante speculații pe Bursă, unde a cumpărat și vândut, prin companiile de care este legat, acțiuni la compania mamă a RMGC, obținând profituri uriașe.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ