58 de medici au dat în judecată Spitalul Judeţean din Vaslui din cauza tăierii sporurilor de gardă
Un număr de 58 de medici din Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui au dat în judecată unitatea medicală din cauza diminuării sporului de gardă cu 25 la sută începând cu luna februarie, fiecare medic urmând să primească, în medie, câte 800 de lei pe lună în cazul în care va câştiga în instanţă.
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui a fost dată în judecată de 58 de medici specialişti ai unităţii medicale după ce le-a fost diminuat cu 25 la sută, începând cu luna februarie, sporul de gardă din cauza problemelor financiare cu care se confruntă spitalul vasluian, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Sporul respectiv acordat medicilor vasluieni a fost redus de la 50 la 25 la sută, pentru gărzile din cursul săptămânii, şi de la 100 la sută la 75 la sută, pentru cele din weekend. În consecinţă, medicii solicită atât reluarea plăţii integrale a sporului de gardă, precum şi achitarea retroactivă a diferenţelor reţinute de conducerea spitalului până la pronunţarea definitivă a instanţei de judecată.
"Este o măsură ilegală această diminuare şi, în consecinţă, am decis să ne recâştigăm drepturile în instanţă. Peste tot în Europa şi chiar în ţară acest spor de gardă se acordă la nivelul maxim. Numai la nivelul spitalului din Vaslui s-a decis de către Comitetul Director să se facă economie prin aceste reduceri de venituri de la medici", a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX preşedintele Sindicatului Independent al Medicilor din cadrul SJU Vaslui, Cătălina Ochişor.
Procesul intentat de medicii vasluieni se va desfăşura pe fond la Tribunalul Vaslui, urmând ca fiecare specialist să primească, în medie, câte 800 de lei pe lună, echivalentul a 25 la sută din sporul de gardă, în cazul în care acest drept va fi câştigat în instanţă.