8 semne ce nu trebuie ignorate: Indică probleme grave de sănătate

| 29 oct, 2013

Sunt situaţii când avem diverse dureri minore, cu care se confruntă mai toţi oamenii,  şi situaţii când durerile pot ascunde probleme serioase de sănătate. Iată care sunt semnele pe care nu ar trebui să le ignori:

1. Durerea de cap care apare brusc

Tipul acesta de durere apare brusc şi ţi se pare că este cea mai intensă durere de cap pe care ai resimţit-o vreodată. O astfel de durere poate să-ţi pună viaţa în pericol, deoarece poate să ascundă o ruptură de anevrism sau o slăbire a unui vas de sânge în creier, lucru care poate să declanşeze o hemoragie internă. Dacă ai avut vreodată astfel de dureri este recomandat să nu le ignori şi să consulţi un medic. 


2. Durere de gambe

Dacă ai urcat pe un traseu sau ai făcut exerciţii pentru picioare poţi să te confrunţi cu dureri musculare la nivelul gambelor. Însă,  această durere poate să ascundă şi o afecţiune serioasă, cum ar fi tromboza venoasă profundă. Aceasta apare atunci când un cheag de sânge se formează în venă şi blochează circulaţia sângelui spre inimă. De asemenea, părţi din cheagul de sânge pot să circule spre plămâni, cauzând probleme grave. Acordă atenţia cuvenită acestui tip de durere, cu atât mai mult cu cât gamba este umflată, înroşită şi simţi zona respectivă foarte caldă la atingere. 


3. Arsuri în piept sau abdomen

Aceste dureri le poţi pune pe seama unei indigestii sau arsuri stomacale, însă pot să ascundă şi un ulcer. Dacă nu este tratat, ulcerul poate să conducă la infecţii serioase şi sângerări interne. Aşadar, acordă atenţia cuvenită acestei senzaţii de arsură care apare în piept sau abdomen şi mergi la medic dacă aceasta este rezistentă la medicaţia obişnuită. 


4. Durerea de braţ şi umăr

Senzaţia de presiune şi strângere care apare la braţ şi umăr poate să semnaleze un atac de inimă. Durerea de braţ este cu atât mai periculoasă cu cât o resimţi dinspre piept spre mână şi se situează pe partea stângă. Atunci când această durere este însoţită de transpiraţie abundentă, durere în piept, oboseală, dificultăţi în respiraţie şi greaţă este necesar să consulţi de urgenţă un medic.

 

5. Durere abdomninală resimţită în partea dreaptă jos

Durerile abdominale pot să aibă numeroase cauze, însă unele nu trebuie ignorate. De exemplu, durerea care apare în jurul buricului, creşte în intensitate şi se localizează în partea dreaptă jos poate să ascundă o inflamaţie a apendicelui. Durerea este mai intensă atunci când încerci să te mişti, iar uneori este însoţită de simptome precum febră, pierderea apetitului, senzaţie de greaţă şi vomă. La femei, acest tip de durere poate să semnaleze şi o problemă cu ovarele, cum ar fi apariţia unui chist sau o torsiune de ovar. Nu ignora aceste dureri şi mergi la un medic ginecolog. 


6. Durerea în zona gâtului

Poate să apară în momente de tensiune musculară sau când petreci mult timp într-o pozţie inconfortabilă la birou, însă mai poate să ascundă şi o meningită. În acest caz, gâtul este înţepenit şi este foarte dureros atunci când încerci să mişti capul. Mergi degrabă la un consult specializat! 


7. Durerea de ochi

Durerea resimţită la nivelul ochilor, cu senzaţia de inflamare şi tulburări de vedere poate să fie un semn de boli oculare grave, precum celulita orbitală şi glaucomul. Celulita orbitală este o infecţie care se manifestă în ţesuturile din jurul ochilor, cauzând inflamarea pleoapelor sau a obrajilor. 
Glaucomul acut apare atunci când presiunea oculară este mare şi distruge nervul optic. Simptomele care pot să apară sunt de înroşire a ochilor, senzaţia de greutate a ochilor şi o durere intensă asociată cu tulburări de vedere. 


8. Durere abdominală resimţită în partea dreaptă sus

Acest tip de durere poate să ascundă probleme cu vezica biliară. De obicei, durerea se înrăutăţeşte după mesele copioase cu multe grăsimi, fiind asociată cu existenţa pietrelor la fiere. Dacă persistă şi este însoţită de senzaţii de greaţă, vomă şi febră, atunci este vorba despre o inflamaţie la nivelul vezicii biliare care necesită un control medical de urgenţă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ