A doua zi de protest la depourile CFR. Angajații sunt nemulțumiți de salarii și de contițiile de muncă
Zeci de angajați CFR protestează pentru a doua zi la depoul CFR București, fiind nemulțumiți de salarii, dar și de condițiile de muncă, transmite Realitatea TV. Potrivit Sursei Citate, angajații CFR din Brașov, Galați dar și București au întrerupt deja lucrul.
Androne Victor, lider sindicat Depoul CFR Călători, a afirmat, pentru Realitatea TV că s-a întrerupt programul de lucru din cauza faptului că CFR Călători nu acordă o mărire salarială de 15% așa cum s-a acordat în toate unitățile CFR.
”Salariile sunt foarte mici și condițiile deplorabile”, a spus acesta, adăugând că media salariului net se situează la 2.000 de lei.
Un lăcătuș cu o experiență de 20 de ani nu câștigă mai mult de 2.500 de lei net, de exemplu.
Angajații din depouri acuză conducerea CFR Călători și Ministerul Transporturilor că îi discriminează, în condițiile în care toți salariații de la calea ferată vor primi de luna viitoare salarii mai mari cu 15%, nu și cei din depouri.
În replică, CFR Călători susține că Societatea Comercială de Reparații Locomotive este la ora actuală în insolvență, iar conducerea acestei companii este direct responsabilă de negocierea contractului colectiv de muncă.
Peste 1.570 de oameni lucrează în depouri.
Citește integral pe Realitatea.net