A fost creată maşina care zboară: Se pregăteşte de decolare
Compania americană Terrafugia lucrează de mai mulți ani la o mașină care ar putea zbura. În urmă cu câteva zile a anuțat că în aproximativ doi ani acest vis ar putea deveni realitate. Însă compania ar mai avea nevoie de aproximativ 30 de milioane de dolari pentru a crea această mașină.
Mașina Transition ar putea fi lansată în 2016 și, potrivit producătorilor, ar putea avea o viteză de până la 160 km/h și s-ar ridica până la o altitudine de 3.000 de metri. Deocamdată nu sunt foarte multe detalii tehnice despre noua mașină a companiei americane.
Specialiștii de la Terrafugia anunță această mașină din 2008, însă de atunci a tot fost amânată data lansării din lipsa banilor. De asemenea, și prețul a crescut cu timpul. Dacă în 2008 se anunța că ar costa în jur de 180.000 de dolari. În 2011 a ajuns la aproximativ 270.000 de dolari.