A fost descoperită o nouă componentă a ochiului uman
Încă se mai descoperă lucruri noi despre corpul uman. O echipă de cercetători a descoperit o nouă componentă a ochiului, scrie hugffingtonpost.fr.
Harminder Dua, profesor la Universitatea din Nottingham, a identificat un nou strat la corneea umană, partea transparentă din jurul globului ocular. Acest strat - care se va numi de acum stratul Dua - este al şaselea al corneei şi se află în spatele ochiului.
Profesorul Dua şi echipa sa au descoperit noul strat injectând aer între straturile corneei, pe care le-au studiat la microscopul electronic. Rezultatele cercetărilor au fost postate online pe site-ul revistei Ophtalmology. Stratul are o grosime de doar 0,015 mm, însă identificarea lui poate simplifica multe operaţii. Dua consideră că descoperirea echipei sale ar putea ameliora grefele şi transplanturile de cornee. Cercetătorii mai afirmă că o infiltrare de lichid în stratul Dua ar putea fi cauza edemelor de cornee, scrie Agerpres in pagina electronica.