A fost promulgată legea prin care ultrajul asupra pădurarilor este sancţionat cu pedepse majorate

| 05 ian, 19:43

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care modifică articolul 257 alin. (4) din Legea 286/2009 privind Codul penal şi care prevede ca infracţiunea de ultraj asupra personalului silvic aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu să fie sancţionată cu pedepse majorate cu jumătate, la fel ca în cazul poliţiştilor şi jandarmilor.

 

Potrivit formei trimise spre promulgare, articolul 257 alin. (4) are următorul cuprins: "Faptele (...) comise asupra unui poliţist sau jandarm, precum şi asupra personalului silvic învestit cu exerciţiul autorităţii publice, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate".
Legea a fost iniţiată de senatorul Tánczos Barna, ministrul Mediului, în toamna anului trecut şi a propus completarea categoriilor de personal cu referire la care legiuitorul a incriminat limite superioare ale pedepselor pentru omor, actele de agresiune şi sau ameninţare săvârşite asupra acestora în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin adăugarea personalului silvic. Astfel că infracţiunea de ultraj se aplică şi acestei categorii, conform Agerpres.
În motivaţie este menţionat faptul că agresiunile împotriva celor ce lucrează în domeniul silvic au crescut. În documentul transmis Legislativului la acel moment se menţionează că, în ultimii ani, şase pădurari au fost ucişi, iar peste 700 de pădurari, tehnicieni şi ingineri silvici au fost atacaţi sau ameninţaţi de infractori care tăiau ilegal lemn.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ