A murit Umberto Eco
Scriitorul și filosoful Umberto Eco a murit în cursul nopții de vineri, în jurul orei 22:30, la vârsta de 84 de ani. Recunoscut mai ales pentru romanul "Numele trandafirului" publicat în 1980, Umberto Eco este unul dintre marile nume ale literaturii contemporane. Autorul suferea de cancer.
Eco a fost profesor la Harvard în perioada 1992-1993 și a predat semiotică la Universitatea din Bologna. "Eu sunt un filosof, scriu romane doar în weekend", obișnuia Eco să spună. "Numele trandafirului" a fost primul roman al lui Umberto Eco, însă nu și prima scriere, căci, acesta deja publicase numeroase cărți și articole de peste 20 de ani.
Dincolo de cariera sa literară, Eco a adus contribuţii semnificative la semiotică – disciplina care cercetează felul în care omul interpretează mesajele recepţionate prin semne şi simboluri verbale şi non-verbale, ca parte importantă a funcţiei de comunicare.
Premierul Italiei, Matteo Renzi, i-a adus un omagiu lui Umberto Eco. "A fost un exemplu extraordinar, a fost un intelectual european de mare valoare, o inteligenta rara cu o capacitate neobosita de a anticipa viitorul."
Născut la 5 ianuarie 1932, în nordul Italiei, Umberto Eco a fost un filosof, scriitor şi specialist în semiologie apreciat la nivel internaţional. A fost autorul unui mare număr de lucrări ştiinţifice şi literare, iar operele lui s-au bucurat de un număr record de traduceri. Reputat expert în istorie medievală şi poliglot, a făcut multe traduceri şi a colaborat cu radio-televiziunea publică din Italia. Nu în ultimul rând, a avut o prestigioasă carieră pedagogică, fiind profesor la mai multe universităţi. La Bologna, a condus catedra de semiotică până în 2007, când s-a pensionat.