A şaptea zi de proteste în Piaţa Universităţii
Circa 200 de persoane s-au adunat luni în Piața Universității din Capitală, pentru a continua protestul declanșat de tragedia de la clubul Colectiv, transmite Agerpres.
Manifestanții au ocupat trotuarul de la fântâna de la Universitate și pe cel din fața Teatrului Național. Circulația rutieră nu a mai fost întreruptă.
Începând de marți, în fiecare seară, după ora 18,00, bucureștenii au protestat în centrul Capitalei împotriva corupției, a clasei politice și au îndemnat la o reformare a societății.
Citeşte şi: Klaus Iohannis a fost în Piaţa Universităţii VIDEO
În cele șapte zile de proteste, românii din diaspora s-au alăturat celor care au ieșit în stradă în București și în mai multe orașe ale țării.
Președintele Klaus Iohannis a ajuns, duminică seară, în Piața Universității din Capitală, unde a stat de vorbă cu oamenii timp de circa 20 de minute.