A venit IARNA în centrul ţării. Ninge ca-n poveşti în Poiana Braşov

| 06 noi, 2013

Veste bună pentru cei care vor să meargă zilele acestea la munte. În Poiana Braşov a început să ningă şi stratul de zăpadă se vede considerabil. Meteorologii anunţă că vremea se răceşte începând de joi.

Dacă în octombrie am avut partea de o "vară" indiană, luna noiembrie începe să ne aducă aminte că, de fapt, este toamnă, iar temperaturile trebuie să fie mai scăzute. Vremea va intra într-un proces de răcire accentuată, în unele zone, iar ploile vor apărea în toată ţara. Reamintim că ANM a emis o informare meteorologică de ploi, vânt şi ninsori până joi, ora 10.

Miercuri după-amiază a început să ningă în zonele montane, mai exact în Poiana Braşov şi Azuga.

Joi, valorile termice vor marca o scădere accentuată şi în jumătatea de sud-est a teritoriuluişi vor fi apropiate de cele normale în nord-vest şi centru, iar în restul teritoriului se vor situa peste cele obişnuite ale datei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9...10 grade în Maramureş şi în nordul şi estul Transilvaniei şi 19...20 de grade în sudul Olteniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi pe arii restrânse ploi slabe în nord şi nord-vest, iar dimineaţa şi în zona litoralului. La munte, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali, vor predomina precipitaţiile sub formă de ninsoare, iar vântul va continua să prezinte intensificări, mai ales pe creste.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ