A venit rândul Monicăi Niculescu! Românca a răzbunat-o pe Simona Halep la Wimbledon

| 02 iul, 23:10

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a învins-o pe Jana Cepelova (Slovacia), cu 6-3, 6-3, joi, și s-a calificat în premieră în turul al treilea al turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului.

Niculescu s-a impus într-o oră și 15 minute de joc în fața celei care o învinsese pe Simona Halep în primul tur la All England Club, cu 5-7, 6-4, 6-3. Monica Niculescu și-a demonstrat încă o dată forma bună pe iarbă, după finala jucată la Nottingham.

Românca (27 ani), numărul 48 mondial, o învinsese cu 6-0, 6-1 pe Cepelova (22 ani), locul 106 în ierarhia WTA, în singurul lor meci direct de până acum, anul trecut, în calificări la Madrid.

Niculescu și-a adjudecat primul set cu 6-3, în doar 31 de minute. Românca a început bine și setul secund a avut 1-0, iar apoi s-a desprins la 4-1. Cepelova a avut o scurtă revenire, la 4-3, a irosit două mingi de 4-4, dar Niculescu a făcut rebreak (5-3) și apoi a închis setul cu 6-3 și meciul.

Monica a reușit patru ași (Cepelova niciunul), fiecare a avut câte o dublă greșeală, Niculescu a avut 14 lovituri direct câștigătoare, Cepelova 21, dar Monica a făcut doar 6 erori neforțate, spre deosebire de 29 ale adversarei. Diferență mare a fost și la punctele din primul serviciu (84% la 46%).

Monica Niculescu și-a asigurat un cec de 77.000 de lire sterline și 130 de puncte WTA, iar adversara din turul al treilea va fi rusoaica Svetlana Kuznețova, cap de serie numărul 26, sau Kristyna Pliskova (Cehia). Niculescu este calificată și în turul al doilea la dublu feminin, alături de Olga Savciuk.

Niculescu este a doua reprezentantă a României calificată în turul al treilea la ediția actuală a turneului de la Wimbledon, după Irina Begu, cap de serie numărul 29, care o va întâlni pe rusoaica Maria Șarapova.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ