Absorbția fondurilor europene pe cadrul financiar 2007-2013 a stagnat în februarie
Ratele curente și efective ale absorbției fondurilor europene pe cadrul financiar 2007-2013 au rămas în februarie la același nivel din ianuarie, reiese din datele autorităților publicate pe fonduri-ue.ro.
În ianuarie, autoritățile au majorat gradul de absorbție prin micșorarea alocării banilor europeni cu 276 milioane euro, la 18,78 miliarde euro.
Astfel, absorbția curentă a fondurilor europene 2007-2013 a crescut în luna ianuarie, comparativ cu noiembrie 2016, când au fost publicate ultimele date de anul trecut, cu 1,2 puncte procentuale, la 82,93%, deși valoarea declarațiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană a rămas la același nivel de 15,57 miliarde de euro.
În ceea ce privește absorbția efectivă, aceasta a crescut cu 1,15 puncte procentuale, rămânând la 14,8 miliarde de euro, reprezentând la finalul lunii ianuarie 79,23%.
Pe Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POSCCE), rata de absorbție curentă era de 105,47%, pe Programul Operațional Asistență Tehnică — 113,42% (include top-up-ul solicitat de CE), pe Programul Operațional Sectorial Mediu — 78,55%, pe Programul Operațional Regional — 85,04%, pe Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane — 73,37%, pe Programul Operațional Sectorial Transport — 77,31% iar pe Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative — 98,66%.
Potrivit datelor publicate, România a pierdut cei mai mulți bani europeni pe cadrul financiar 2007-2013 prin Programul Operațional Sectorial Transport, respectiv peste 973,1 milioane de euro. Pe locul al doilea în ceea ce privește cea mai mare sumă pierdută se situează Programul Operațional Sectorial Mediu cu 946,6 milioane euro, iar pe al treilea — Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane cu circa 852,1 milioane euro. O altă sumă semnificativă este la Programul Operațional Regional — 593,1 milioane euro. De asemenea, s-au mai pierdut 2,7 milioane euro în cadrul Programului Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative.
În total, România a pierdut 3,2 miliarde euro din banii alocați pentru perioada de programare 2007-2013.
31 martie 2017 reprezintă data limită pentru transmiterea la Comisie a aplicației de plată a soldului final și a declarației finale de cheltuieli.