ACȚIUNE FĂRĂ PRECEDENT a Poliției: 91 de percheziții, 1.856 de controale și 318 filtre. CE CAUTĂ polițiștii

| 21 mar, 11:05

Poliţiştii au desfăşurat acţiuni suplimentare în această săptămână, motivul fiind prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), citat de Agerpres.

Astfel, în perioada 16 - 19 martie a.c., peste 5.700 de poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.

Poliţiştii au desfăşurat, în cele patru zile, 91 percheziţii, 1.856 de controale şi 318 filtre.

În urma acţiunilor, poliţiştii au depistat 325 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care 27 arestate.

În comunicatul IGPR se mai spune că au fost constatate 493 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), dintre care 299 în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistate 5 autoturism care figurau în bazele de date ca fiind sustrase şi 20 de persoane urmărite în temeiul legii şi au fost puse în aplicare 71 de mandate de executare a pedepsei închisorii.

Poliţiştii au aplicat 13.656 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.150.842 lei şi au confiscat bunuri în valoare de 149.496 de lei.

Astfel, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 945 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea nr. 61/1991, 345 de sancţiuni prevăzute de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 97 la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii au desfăşurat acţiuni, în urma cărora au aplicat 11.849 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 50 pentru consum de alcool şi 3.514 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 652 de permise de conducere şi au retras 419 de certificate de înmatriculare auto.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
21 mar, 12:39
Gabrielinio Damoc
Ai abilitati in folosirea unui calculator si o retea de internet...? Eu, am bucuria de a lucra intr-un proiect in plina expansiune,nu este un job,ci o afacere,care imi ofera multe oportunitati,mult timp liber,bucuria de a lucra de acasa,in fața calculatorului. Proiectul este la stadiul national,iar in scurt timp,vom ataca piata online mondiala ! Acest proiect vizeaza piata americana a cartilor electronice. Avem nevoie colegi ambitiosi,cu vise si dorința de independența financiara ! Nu este necesara experienta. Oferim pregatire si suport profesional,pana in punctul in care veti reusi sa va descurcati singuri,in aceasta activitate profesionala. Veti trece mai intai prin instruire, apoi daca doriti, o sa incepeti sa lucrati. Program part-time sau full-time,alegerea e a ta. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Pentru cei INTERESATI, cereti ''detalii'' la email:[email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ