Academia Română înţelege importanţa economiei

| 03 oct, 2013

Nuanţarea poziţiei Academiei Române este una importantă deoarece reprezintă aproape singura luare de poziţie din ultima vreme ce ia în considerare toate detaliile, oferind argumente obiective privind proiectul Roşia Montană. Astfel, această prezentare reprezintă un aport binevenit în contextul dezbaterii extrem de partizane din ultimele săptămâni.

Dezbaterea despre utilitatea proiectul minier de la Roşia Montană s-a purtat în România ultimelor săptămâni atât în stradă, cât şi în zona politicului sau a mediului ştiinţific. Într-o astfel de discuţie publică este important ca, pe lângă elementele ce ţin de imagine precum vizitele la Roşia Montană sau protestele din Piaţa Universităţii, să avem şi o prezentare obiectivă a argumentelor, prezentare de pe urma căreia factorii de decizie să ia o hotărâre legitimă.

Cotidianul Adevărul a publicat marţi un interviu cu preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, interviu care conţine o nuanţare a poziţiei Academiei în raport cu punctele de vedere exprimate până acum. Până în prezent, unul din argumentele utilizate de cei care susţin că exploatarea de la Roşia Montană nu trebuie realizată a fost acela că Academia Română s-a exprimat în mai multe rapoarte cu privire la impactul de mediu al utilizării cianurii.

Poziţionarea lui Ionel Haiduc reprezintă un element important în dezbaterea publică deoarece preşedintele Academiei nu exclude riscurile, dar nici nu se declară din start împotriva iniţiativei.

Opinia academicianului este că proiectul minier din Apuseni poate reprezenta o oportunitate pentru România doar dacă exploatarea va aduce beneficii maxime pentru ţară, accentul căzând pe faptul că vorbim despre o bogăţie ce aparţine patrimoniului comun şi de a cărui beneficii trebuie să se bucure toţi românii. De aceea, este atrasă atenţia şi asupra modului în
care RMGC trebuie să realizeze exploatarea ca parte a unui proiect de dezvoltare durabilă a zonei. Domnul Haiduc, de profesie chimist, mai atrage atenţia asupra riscurilor de mediu pe care le implică exploatarea cu cianuri. El consideră însă proiectul ca fiind fezabil atâta timp cât în derularea lui se vor respecta rigorile tehnice ale unei astfel de exploatări. Mesajul este acela că, dacă efectele secundare vor fi minimalizate prin controlul riguros al întregului proces, atunci putem să extragem aurul de la Roşia Montană.

De altfel, proiectul de lege trims de către Guvern Parlamentului conţine precizări clare despre modul în care se va desfăşura exploatarea efectivă şi recondiţionarea zonei, precizări ce corespund viziunii preşedintelui Academiei.

Interviul acordat de Ionel Haiduc este de asemenea important şi din punctul de vedere al atitudinii academicianului. Departe de a încerca să se prezinte ca o autoritate epistemică supremă, Haiduc prezintă lucid argumentele pro şi contra. El nu încercă să dea lecţii cât încercă să prezinte care ar fi raportul dintre riscuri şi beneficii. Concluzia rezultată astfel este una nuanţată: nu poţi avea un proiect sută la sută sigur şi nonintruziv, dar poţi să începi exploatarea de la Roşia Montană acceptând că în numele interesului economic îţi vei asuma unele riscuri.

Nuanţarea poziţiei Academiei Române este una importantă deoarece reprezintă aproape singura luare de poziţie din ultima vreme ce ia în considerare toate detaliile, oferind argumente obiective. Astfel, această prezentare reprezintă un aport binevenit în contextul dezbaterii extrem de partizane din ultimele săptămâni.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
04 oct, 2013
cantautor
Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, a declarat, vineri, în faţa membrilor comisiei parlamentare privind Roşia Montană, că "în forma actuală" proiectul nu este acceptabil. "Concluzia generală este că în forma actuală proiectul nu este acceptabil", a arătat acesta.

Ionel Haiduc a subliniat că Academia Română nu este împotriva valorificării resurselor naturale ale României, inclusiv prin minerit, dar consideră că aceasta trebuie să se facă în mod inteligent, prioritar fiind interesul naţional.

"Înţelegem prin valorificare inteligentă definirea a trei condiţii, beneficiul ţării să fie maxim, efectele negative asupra mediului să fie minime şi să se respecte principiile dezvoltării durabile", a arătat Haiduc.

Referitor la beneficiul economic, a spus acesta, Academia consideră că "o redevenţă de 6 la sută este puţin" şi că un asemenea beneficiu este limitat.
03 oct, 2013
cantautor
1.nuantarea opiniei este a academicianului,nu a Academiei...
2.autorul dezinformeaza cras:
"dar poţi să începi exploatarea de la Roşia Montană acceptând că în numele interesului economic îţi vei asuma unele riscuri"
Iata intrebarea,iata raspunsul(generalitati,mai mult legate de gazele de sist):
Intrebare: Deci, la prima vedere, nici cu exploatarea gazelor de şist nu sunteţi de acord?
Raspuns: "Trebuie să ne gândim bine şi acolo. La eficienţa economică, la interes...pentru că dacă interesul economic este foarte serios, atunci mai sacrifici un pic şi din mediu, şi poate chiar din arheologie. Dar să ştii măcar pentru ce te sacrifici"
Alta "branza"....

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ