Accident grav în Suceava. Două microbuze cu pasageri s-au ciocnit violent

| 17 ian, 2014

O persoană a murit, iar alte cinci sunt rănite, în urma unui accident produs, vineri după-amiază, pe DN 17, la intrarea în municipiul Câmpulung Moldovenesc dinspre Gura Humorului, după ce două autovehicule s-au ciocnit.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că accidentul a avut loc la intrarea în municipiul Câmpulung Moldovenesc, cel mai probabil din cauza unei depăşiri neregulamentare, potrivit mediafax.

În urma impactului, o persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite. Persoanele rănite urmează să fie transportate la cea mai apropiată unitate spitalicească din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

El a spus că este vorba despre trei persoane din fiecare autovehicul.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată, în zonă intervin două echipaje de descarcerare şi cinci ambulanţe, dintre care două echipaje SMURD.

El a menţionat că patru dintre victime sunt încarcerate.

La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia în zonă se desfăşoară pe un singur fir.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ