Accident în lanţ pe A2 cu aproximativ 20 de maşini implicate, o persoană fiind încarcerată

| 25 ian, 2014

Aproximativ 20 de autovehicule s-au ciocnit, sâmbătă, pe firul 2 al autostrăzii A2, între Constanţa şi Bucureşti, în accident o persoană fiind rănită şi rămânând încarcerată în maşină, echipaje ale ISU şi Ambulanţei intervenind la faţa locului.

Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, plt. maj. Ovidiu Tătăranu, accidentul s-a produs pe autostrada A2, pe calea 2 a autostrăzii, între Constanţa şi Bucureşti, la kilometrul 60, în dreptul localităţii Lehliu Gară.

Primele informaţii de la faţa locului arată că aproximativ 20 de autovehicule sunt implicate în acest accident în lanţ.

Într-una dintre maşinile implicate în accident o persoană a rămas încarcerată, însă este conştientă şi are un traumatism la un braţ, fiind posibil să fie vorba despre o fractură.

La ora transmiterii acestei ştiri, echipajul de descarcerare intervine pentru scoaterea rănitului din maşină. De asemenea, la locul accidentului intervin mai multe echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanţă.

Acesta este al doilea accident produs, sâmbătă, pe autostrada A2, după ce, în cursul dimineţii, la kilometrul 71, două autovehicule s-au ciocnit, o femeie fiind rănită uşor. În urma accidentului, traficul de pe A2 a fost deviattimp de câteva zeci de minute, pentru efectuarea cercetărilor la locul accidentului.

Sâmbătă dimineaţă, avertizarea de cod portocaliu de viscol a fost extinsă la 18 judeţe din sudul şi sud-estul ţării, până duminică la ora 22.00. Potrivit noii avertizări a ANM, se află sub cod portocaliu de viscol până duminică seară judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Girgiu, Dâmboviţa, Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Vrancea şi Galaţi.

Tag-uri: A2, accident
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ