ACL cere prelungirea programului de vot în diaspora. Răspunsul Biroului Electoral Central
Alianţa Creştin Liberală a solicitat Guvernului prelungirea programului de vot în diaspora, pentru ca toţi românii care stau la cozi să poată vota. Biroul Electoral Central a răspuns solicitării ACL.
UPDATE. Biroul Electoral Central a răspuns printr-o adresă în care arată că intervalul de votare este stabilit prin lege, între orele 7.00 şi 21.00.
"Vă solicităm, în temeiul art 44 din Legea 370/2004, al art 36 din Constituţia României şi decizia CCR nr 6 din 2012 prelungirea programului de votare în secţiile organizate în diaspora astfel încât cetăţenii români aflaţi în străinătate să îşi poată exercita dreptul la vot", se arată într-o adresă adresată de Vasile Blaga Guvernului şi citată de stiripesurse.ro.
La secţiile de votare din diaspora se înregistrează şi în turul al doilea cozi mari, deşi acum românii pot completa declaraţia pe proprie răspundere din timp şi doar o semnează în faţa reprezentanţilor secţiei de vot.
Până la ora 13.00, în străinătate votaseră aproape 115.000 de români.
Citeşte şi: ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Prezenţa la vot în străinătate până la ora 13:00 este de 114.607 alegători