Cel mai important lucru pe care trebuie să îl ştie toţi posesorii de telefoane Huawei
Google a fost nevoită să renunţe la certificarea de noi terminale Huawei de aproape un an, pentru a evita amenzi usturătoare impuse în războiul dintre preşedintele american Donal Trump şi producătorul chinez de smartphone-uri, iar licenţa temporară care permitea colaborarea, prelungită de mai multe ori, a expirat în data de 16 august 2020.
De la acest moment, niciun telefon Huawei nu mai poate primi versiuni noi de Android de la Google. Mai concret, dacă Huawei lansează o actualizare de soft care generează probleme de funcţionalitate cu Google Maps, o colaborare cu Google în vederea remedierii acestei probleme va fi imposibilă, notează Playtech.ro.
Totuşi, smartphone-urile produse înainte de 16 mai 2019 pot primi actualizări de securitate şi actualizări ale aplicaţiilor din Google Play, însă gigantul american nu poate personaliza sau adapta nimic pentru terminalele Huawei sau Honor.
De asemenea, nu este exclus ca accesul la aplicaţiile Google să fie restricţionate, la un moment dat, chiar şi în cazul terminalelor Huawei mai vechi de 16 mai 2019. Acest lucru s-ar putea întâmpla din cauza faptului că, în condiții ideale, compania americană trebuie să certifice fiecare actualizare livrată de Huawei pe terminalele cu Android, iar acest lucru este interzis prin lege, din cauza ordinului prezidențial semnat de Trump.