Adevărata problemă în cazul “Iohannis la Grivco”

Tragicomedia care-l tot duce și-l aduce de câteva zile pe Iohannis de la Grivco pare a fi o replică modernă a comediei satirice despre revoluția din 89, regizată de Corneliu Porumboiu, ”A fost sau n-a fost?”. Dar chiar mai contează cu adevărat dacă a fost sau nu Iohannis la Dan Voiculescu? Pentru echipa acestuia de campanie, informația pare să aibă un conținut coroziv, mai ales la adresa mereu subțiatului electorat de dreapta, sau cum le place mai nou să spună: băsist. Strict din punctul de vedere al primarului de Sibiu, cât pe ce să ajungă la data aceea premier al opoziției pe cale de a se uni împotriva lui Traian Băsescu, mai importantă decât o ipotetică întâlnire desfășurată în acea clădire este senzația neplăcută că Iohannis face orice în prezent pentru a se disocia de oamenii care l-au susținut în 2009. Pentru liberali, atitudinea aceasta ține de un sindrom ajuns deja în fază cronicizată: disocierea și trădarea. Mai aproape de momentul actual, cu o astfel de trădare și disociere s-a mai complicat Klaus Iohannis și în ceea ce-l privește pe fostul său protector, Crin Antonescu. Oricum am privi evoluția lui Iohannis în politică și în partidul liberal, fără sprijinul decisiv acordat de Antonescu, edilul de Sibiu ar fi și în clipa de față preocupat doar de sporirea laturii imobiliare a averii personale. Tot în retrospectivă privind episodul înlăturării lui Antonescu, cu greu putem înțelege cum și de ce nu s-a putut totuși găsi o rezolvare onorabilă și o funcție onorifică mai demnă de Antonescu. Gurile rele spun că mult mai puternic decât sentimentul de recunoștință pe care ar fi trebuit să-l aibă Iohannis față de Antonescu ar fi ordinul de eliminare pe care l-ar fi primit sibianul de la noul său role model politic, aflat încă în funcție la Cotroceni. Cu alte cuvinte cel responsabil pentru umilirea publică a lui Antonescu fiind de fapt Băsescu, ranchiunos și incapabil să-l uite și să-l ierte pe profesorașul tulcean pentru îndrăzneala de a-și comanda în 2012 cărți de vizită prezidențiale, fie acestea și ad interim.

Dar dacă Iohannis a dat dovadă de o asemenea răceală și detașare față de Antonescu, căruia îi datorează poziția actuală, cum ați vrea să se poarte cu Dan Voiculescu, căzut în dizgrație și aruncat după gratii de, se spune, același ranchiunos de la palat?

Normal ar fi fost ca Iohannis să ridice din umeri și să se întrebe retoric ce relevanță mai are aceea întâlnire în contextul actual, eventual să pretindă că nu-și mai amintește și gata. În fond trăim într-o țară liberă și oricine se poate întâlni cu oricine, în limitele legii... Speriat probabil că și acest episod ar putea scăpa de sub control în același fel precum episodul vizitei secrete la Vila Lac, Klaus Iohannis s-a complicat și mai tare, comițând o eroare după alta. Ca și cum n-ar fi fost suficientă negarea tembelă a unui episod care ar putea fi confirmat în ultimă instanță chiar de întemnițatul Dan Voiculescu, echipa de zgomot, fum și efecte speciale ale băsiștilor au încercat să-l scoată bazma curată pe Iohannis printr-o intoxicație stângace pusă în gura lui ... Mircea Geoană, care chipurile ar fi declarat că nu-și amintește să-l fi văzut pe Iohannis la respectiva întâlnire. Dezmințirea dată de fostul ministru de Externe l-a scufundat iremediabil în ridicol pe candidatul dreptei. La ora actuală, Klaus Iohannis are imaginea cea mai compromisă din cauza numeroaselor și inabilelor manipulări prin care echipa sa a încercat să-i asigure marginea electorală necesară. Fie acești oameni care se ocupă de campania liderului liberal sunt de o incompetență rară, fie ceea ce se petrece în jurul lui Iohannis ține mai degrabă de un mecanism cunoscut în marketing și advertising, numit deconstructing product. Pentru a permite înlocuirea neproblematică a produsului electoral Iohannis, cu produsul electoral Udrea, primului trebuie să i se opereze în mod controlat scăderi constante de imagine și notorietate.