Adevărata problemă în cazul Papici

Se discută extrem de mult de ”schimbarea procurorului Papici”, amintită uneori și ca ”demiterea lui Papici”. Sugestia este străvezie și indică mai ales o abordare pernicioasă, politicianistă asupra unei chestiuni lipsită de altfel de orice tangență cu domeniul politic.

Cei care fac astfel de referiri se bizuie atât pe incapacitatea majorității oamenilor de a distinge corect în spețe tehnice care nu-i privesc, cât și pe propagarea subliminală a unor falsuri strecurate în discurs.

Procurorul Papici nu a fost demis, nimeni nu i-a luat dreptul de a profesa sau vreun dosar pe care-l avea sau urma să-l primească în lucru. Papici este și azi procuror și va fi și mâine sau poimâine, dacă el însuși nu decide între timp altfel. Deci nici vorbă să-l inoportuneze cineva profesional. Termenul de schimbare sugerează că a deranjat și că va fi tras pe linie moartă, un fals evident dacă amintim că niciun dosar din câte a avut sau are în lucru nu-i poate fi luat. Și atunci, vă veți întreba, ce s-a întâmplat cu procurorul Papici? Răspunsul este cât se poate de simplu și dezamăgitor pentru vânătorii de senzațional: nimic.

Domnul Papici, de profesie procuror, a eliberat o funcție pe care nu o mai putea ocupa, existând conform legii o limită maximă a numărului de mandate în acest sens, limită care a fost atinsă în acest caz. Și de ce tot acest tapaj politic? Iarăși simplu. Numirea în această funcție revine conform aceleași legi foarte clare procurorului general Tiberiu Nițu. Toți cei nemulțumiți de acest detaliu îi reproșează procurorului general și premierului că nu au existat ”consultări amiabile” pe marginea acestei numiri cu Laura Codruța Kovesi, șefa DNA. Dar aceste consultări nu sunt menționate nicăieri în lege, ele fiind de altfel exact așa cum apar unor analiști lucizi, simple tocmeli politice. Criticii eliberării legale a procurorului Papici din funcție agită sperietoarea MCV, considerând că se va face dreptate prin consemnarea acestui caz, în opinia lor un veritabil abuz. Aștept cu nerăbdare acel raport MCV, pentru a se liniști și domniile lor, pentru că nu cred că este posibil ca MCV să aducă acuze de orice fel pe motivul că, la un moment dat, în România, s-a respectat un termen constrângător și o prevedere legală.

Tot acest scandal însă ocultează fondul problemei și anume faptul că aceste delegări repetate pe funcții, după încheierea mandatului, au fost mereu făcute cu scopul de a menține niște persoane pe funcții pe termen nedefinit. Cât de acceptabilă este o asemenea procedură? Micile ”tocmeli” politice, de factură sud-americană, nu-și mai au locul în Justiția română. Iar propagandiștii și cei care mai intervin pe acest subiect, mascându-și interesul, vor trebui de acum să-și asume deschis responsabilitatea politică pentru că intervin pentru, promovează și cer perpetuarea unor practici care dăunează profund imaginii Justiției din țara noastră, prin scăderea încrederii în aceasta, dând impresia că legea este forțată pentru menținerea cu orice preț al unor oameni care răspund la anumite comenzi și de aceea sunt indispensabili.

Propun un exercițiu simplu, oricui interesat de discutarea onestă a acestei grave probleme. Întocmiți o listă cu aceia care au beneficiat de-a lungul timpului de astfel de temporizări, delegări repetate și mențineri artificiale pe funcții. Harta politică va deveni evidentă pentru oricine.