Al doilea om din Poliția Capitalei, adus la DNA. Ar fi luat şpagă 10.000 de euro UPDATE
Adjunctul şefului Poliţiei Capitalei, comisarul şef Roberto Ababei, a fost adus cu mandat la DNA. Comisarul este suspectat de trafic de influenţă.
UPDATE 15.45 Roberto Ababei esteun poliţist cu avere modestă, potrivit declaraţiei sale de avere de pe siteul Poliţiei Capitalei. Ababei nu are terenuri, nu are casă, bijuterii, acţiuni sau cinturi bancare. Singura lui proprietate este un Audi A6 din 2009. Are în schimb datorii de 87 de franci elveţieni la bancă şi 48.000 de lei la CAR.
Singurele lui surse de venit declarate sunt salariul său (89.000 de lei), al soţiei (51.500 lei - tot ofiţer de poliţie la Poliţia capitalei) şi alocaţia celor două fete.
UPDATE 15.12 Potrivit unor surse, Roberto Ababei ar fi luat 10.000 de euro șpagă de la administratorii unor societăți comerciale pentru a-i feri de controalele economice.
Directorul General Adjunct al Poliției Capitalei, comisarul-șef Roberto Ababei, a fost adus cu mandat la DNA pentru a fi audiat într-un dosar de trafic de influență. Potrivit surselor citate de Realitatea.net, Ababei este suspectat de corupție. Ajunctul șefului Poliției Capitalei ar fi primit mită în valoare de 10.000 de euro pentru a interveni în favoarea unor firme la Poliția Economică.
Roberto Ababei a devenit al doilea om din Poliția Capitalei în februarie 2013, la 40 de ani. Ababei fusese șef la Politia Sectorului 2 și a urcat în ierarhie în urma unui concurs în care a fost singurul candidat. Un post cu dedicație pentru Ababei.
În ultima declarație de avere, Ababei nu figura cu vreun imobil în proprietate, ci doar cu un autoturism Audi A6 și cu un credit în franci elvețieni. Soția sa este tot ofițer în cadrul Direcției Generale a Poliției Municipiului București.