Mobilele deţinuţilor vor fi blocate
Administratia Penitenciarelor si Autoritatea pentru Reglementare in Comunicatii vor colabora pentru combate amenintarea "la adresa ordinii si sigurantei publice" generata de folosirea telefoanelor mobile de catre detinuti.
Guvernul a adoptat in sedinta de miercuri un proiect de lege privind utilizarea sistemelor destinate blocarii si intreruperii radiocomunicatiilor in perimetrele unitatilor din subordinea Administratiei Nationale a Penitenciarelor, potrivit agerpres.
"Proiectul de lege adoptat de Guvern reglementeaza colaborarea intre Ministerul Justitiei, prin Administratia Nationala a Penitenciarelor, si Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii, in vederea combaterii amenintarilor la adresa ordinii si sigurantei publice generate de folosirea neautorizata de catre detinuti a dispozitivelor de comunicare la distanta, in principal a telefoanelor mobile", se arata in comunicatul Guvernului.
In urma cu doua luni, Ministerul Justitiei a prezentat un proiect de lege in baza caruia Administratia Nationala a Penitenciarelor va plati intre 5.000 si 10.000 de euro pe luna pentru un sistem care blocheaza telefoanele mobile folosite de detinuti.
In vederea achizitionarii serviciilor, Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii va suporta, pentru perioada 2013-2017, din bugetul propriu, o suma in cuantum de 10 milioane de lei pe an.
In proiectul de lege se mentioneaza ca sistemele vor fi folosite pentru sectiile de detinere din inchisori si locurile delimitate din interiorul sectorului de detinere al unui penitenciar la care au acces persoanele private de libertate.
"Blocarea si intreruperea radiocomunicatiilor se realizeaza numai in scopul prevenirii utilizarii neautorizate, de catre persoanele private de libertate, in interiorul penitenciarului, a dispozitivelor care sunt capabile sa transmita sau sa primeasca imagini, sunete si informatii, inclusiv telefoanele mobile", se mai arata in proiect.
Printre motivele ce au dus la elaborarea acestui proiect de lege s-a avut in vedere si faptul ca a crescut numarul telefoanelor mobile utilizate de detinuti.
"Desi persoanelor aflate in stare privativa de libertate nu le este permisa detinerea si utilizarea dispozitivelor de comunicare la distanta, introducerea acestora in cadrul penitenciarelor s-a perfectionat de-a lungul timpului", se arata in expunerea de motive.
Astfel, daca initial mobilele erau introduse in inchisori prin pachete sau colete postale primite de detinuti, disimulate in alimente si bunuri a caror detinere si utilizare era permisa, ulterior acestea erau aruncate in interiorul locului de detinere, in zonele in care detinutii au acces pentru desfasurarea diferitelor activitati, productive, recreative sau curatenie si intretinere ori erau introduse de membri familiilor sau chiar de avocati, politisti sau agenti de penitenciar.
Potrivit unei statisici prezentate in documentul citat, din 2008 pâna in semestrul intâi din 2013, au fost descoperite, in penitenciarele din Romania, 56.249 de telefoane mobile, dintre care 11.908 au fost descoperite inainte sa ajunga la detinuti.
De asemenea, odata cu intrarea in vigoare a modificarilor si completarilor Legii 275/2006 prin Legea nr. 83/2010, in ceea ce priveste introducerea infractiunii de introducere de bunuri si obiecte interzise in penitenciar, administratiile penitenciarelor au sesizat organele de urmarire penala in 2591 de cazuri, pentru cercetarea acestei infractiuni.
Doar in primul semestru al acestui an, au fost sesizati anchetatorii pentru 444 astfel de cazuri, 11 dintre cei vizati facând parte din personalul penitenciarului.