Adrian Câciu: Vom construi bugetul pe anul 2022 fără a introduce noi taxe

| 09 dec, 17:49

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, afirmă, joi, că bugetul pe anul viitor va fi construit în aşa manieră încât să nu fie introduse taxe noi. ”Orice analiză şi modificare a regimului fiscal va fi făcută în mod predictibil, doar în urma unui dialog cu mediul privat”, a transmis ministrul.

 

”M-am întâlnit astăzi cu reprezentanţii mediului de afaceri pentru a transmite clar că, aşa cum am promis, vom construi bugetul pe anul 2022 fără a introduce noi taxe. Ştiu că regulile esenţiale în relaţia cu economia sunt predictibilitatea fiscal-bugetară şi dialogul cu mediul socio-economic. De aceea, orice analiză şi modificare a regimului fiscal va fi făcută în mod predictibil, doar în urma unui dialog cu mediul privat”, a scris, joi, pe Facebook, ministurl Finanţelor.
Adrian Câciu afirmă că ”România are astăzi nevoie de solidaritate pentru a-i ajuta pe românii cu venituri mici să treacă cu bine peste creşterea preţurilor, în special celor la energie”.
”De aceea, eu si colegii mei din PSD am ţinut atât de mult la acel pachet social aplicabil de la 1 ianuarie, care prevede majorarea pensiei minime cu 200 de lei, a punctului de pensie cu 10% şi a salariului minim la 2.550 de lei. Vrem să luăm în continuare măsuri capabile să-i protejeze pe românii care au cea mai mare nevoie, dar vom face asta în paralel cu stimularea economiei”, a mai scris ministrul.
Acesta susţine că ”bugetul pe 2022 va fi unul care să susţină financiar toţi producătorii din România”.
”Fiindcă eu cred că acesta este traseul corect pentru a reda încrederea românilor în economie şi în viitor”, a mai scris ministrul Finanţelor.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ