Adrian Despot, după tragedia din clubul Colectiv: Nu sunt cu nimic mai bun decât voi
Adrian Despot a fost prezent, marţi, la Sibiu, la o întâlnire cu studenţii de la Universitatea Lucian Blaga pentru a le vorbi despre succes şi viaţă. Cum era de așteptat, solistul trupei Viţa de Vie a rupt tăcerea despre tragedia prin care a trecut acum trei zile, fiind prezent la clubul Colectiv, unde 32 de oameni au murit și alți peste o sută au fost răniți.
„Am uitat să-i mulțumesc soției mele pentru că este aici, cu mine. Înseamnă foarte mult pentru mine. Asta vă spuneam, că am nevoie în momentul de față de prieteni, de familie și am nevoie de… am nevoie de oameni care empatizează cu mine, de oameni care suferă împreună cu mine și de oameni care vor să schimbe lucrurile. Trebuie să mai spun că vizavi de lipsa mea de declarații în spațiul public, pentru evenimentul de la Colectiv, se datorează nu știu unui fapt simplu, dacă vreți. Mi-am făcut datoria civică, am fost la Poliție, am fost audiat și am depus mărturia mea. Și, din punctul meu de vedere, tot ce ține de spațiul public și de declarațiile mele pentru acel eveniment s-a încheiat acolo. Există, bineînțeles, întrebarea OK, partea civică ți-ai făcut-o? Dar partea morală? Partea morală… Asta-i o întrebare care vine din presă. Partea morală, față de oameni nu trebuie să ți-o faci? Ei vor să afle ce-a fost acolo. Și… asta mă face să zâmbesc puțin amar, pentru că mi se pare foarte neportivit ca presa, mass-media să folosească cuvântul «morală». Am impresia că este un termen care a dispărut de ceva vreme din acest domeniu”, a spus Despot.
Cântărețul a mai mărturisit că nu este cu nimic mai bun, mai înalt sau mai frumos decât ceilalți care s-au aflat în club la momentul tragediei, însă a fost doar norocos. Foarte norocos.
Adrian Despot le-a destăinuit studenților că cea mai bună terapie după tragicul eveniment este să stea alături de cei doi copii ai săi. ”Mi s-au recomandat terapii după evenimentele astea tragice care s-au întâmplat. Dar cea mai bunăterapie este să stai cu copiii mei. Eu vreau să stau numai cu ei ”, a spus artistul. Adrian Despot are doi copii, Toma de 11 ani și Maia de 9 ani. Au venit și ei, alături de părinți la Sibiu.
Cât privește motivul pentru care a venit la Sibiu, Adrian Despot a arătat că este un om norocos pentru că face ceea ce-i place.
”Sunt un om norocos, nu sunt cu nimic mai bun decât voi. Am fost norocos să fac ceea ce-mi place. Nu simt că muncesc şi nu m-am apucat de muzică pentru bani. Adevăratul succes e acela pe care ţi-l clădeşti tu cu tine, prin forţe proprii şi chiar cu eşecuri. E important să va întrebaţi dacă va doriţi cu adevat succesul. Trebuie să aveţi o balanţă cât mai egală în tot ceea ce faceţi în viaţă”, a spus cântărețul.
Citeşte mai mult pe turnulsfatului.ro
Citeşte şi: CUTREMURĂTOR! Adrian Despot povesteşte cum a scăpat din GHEARELE MORŢII