Adrian Mititelu, trimis în judecată pentru evaziune fiscală şi spălare de bani
Omul de afaceri Adrian Mititelu, fost patron al clubului Universitatea Craiova, a fost trimis miercuri în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, spălare a banilor şi folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţii.
Împreună cu Mititelu au fost trimişi în judecată Ştefan Ionescu, Gheorghe Joavină, Gigi Cristian Oprea, Iancu Crăciunoiu, Gigel Preoteasa, Nuţi Claudia Negru (fostă Preoteasa), Daniel Roşianu şi Fănel Trandafir.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, Adrian Mititelu a iniţiat şi constituit, în anul 2003, un grup infracţional organizat care a activat până în anul 2006, la care au aderat şi ceilalţi inculpaţi, scopul asumat fiind comiterea în formă continuată de infracţiuni prin intermediul societăţilor comerciale din grupurile de firme MAXITEC, respectiv Regional Media din judeţul Dolj.
Astfel, s-a reţinut că, în perioada 2003 - 2006, inculpaţii, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, au evidenţiat în contabilitatea societăţilor comerciale pe care le administrau sau la care erau acţionari/asociaţi atât cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, cât şi operaţiuni fictive.
Totodată, aceştia au omis evidenţierea în aceste documente a unor operaţiuni comerciale efectuate şi a unor venituri realizate.
Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este de 23.414.211 lei (echivalentul a 5,32 milioane euro).
De asemenea, rezultă că, în perioada 2004 - 2005, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, Adrian Mititel şi ceilalţi inculpaţi au folosit cu rea-credinţă bunurile SC MAXITEC SRL şi SC Reconstrucţia Fotbalului Craiovean SRL, într-un scop contrar intereselor acestora, diminuându-le astfel capitalul social.
În perioada 2004 - 2006, prin crearea unor circuite financiare complexe, inculpaţii au disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 555.384 lei, corespunzătoare relaţiilor comerciale dintre SC Ediţie Specială de Oltenia SA şi Regional Media SA, şi a sumei de 3.319.230 euro, corespunzătoare vânzării suprafeţei de 23,50 ha teren de pe raza judeţului Dolj.
În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor, precum şi asupra conturilor bancare şi a părţilor sociale pe care aceştia le deţin la societăţile comerciale implicate în cauză.
Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti.