Adrian Năstase: Cazul Bolintineanu - o extraordinar de bună ocazie pentru PDL să tacă

| 11 iul, 2013

Cazul Bolintineanu ar fi fost o extraordinar de bună ocazie pentru PDL să tacă, mai ales că legăturile acestui partid cu cazul respectiv există, inclusiv prin relaţia fostei directoare cu organizaţia PDL de la nivel local, scrie joi fostul premier Adrian Năstase într-o postare pe blogul personal.

'PDL a ales, în schimb, să vorbească. Şi nu oricum, ci prin vocea cea mai puţin credibilă a sa, prin vocea unui fost procuror comunist, care nu se poate abţine să nu admire metode de la marginea democraţiei şi abuzuri pe care chiar ea le-a impus, ca practici, în justiţia din România. Sigur că cine a greşit şi cine a fraudat trebuie să plătească - şi mă bucur să constat că, la acest examen, a existat intransigenţă în pedepsirea fraudelor. Dar metodele alese, cel puţin vinerea trecută, pot fi obiect de controverse. Şi, dacă se cere ca metodele folosite într-o anchetă să fie corecte şi legale, nu înseamnă că se neagă o anchetă sau se acoperă un caz de corupţie. Dimpotrivă, din punct de vedere legal, este chiar indicat să nu compromiţi un caz corect prin folosirea unei proceduri greşite...', subliniază Adrian Năstase.

El critică în context o serie de afirmaţii făcute despre acest caz de europarlamentarul PDL Monica Macovei.

'Fostul procuror ceauşist, Monica Macovei, a găsit de cuviinţă să critice apelul premierului Ponta la respectarea legii în cazul anchetelor de la 'Dimitrie Bolintineanu', acuzându-mă că eu sunt cel care a 'îngropat' reguli precum legea egală pentru toţi, justiţia independentă şi cerinţa ca politicienii să fie arestaţi şi condamnaţi atunci când încalcă legea penală. Trec peste izul neplăcut pe care-l transmite acest personaj trist, prin declaraţiile sale, atunci când apără comportamentul de inspiraţie comunistă al foştilor săi subordonaţi, pentru că scopul intervenţiei mele nu este acela de a genera o dispută cu cineva care nu contează - nu doar pentru mine, dar nici pentru majoritatea românilor. Ce m-a deranjat este modul isteric în care a reacţionat şi în care a încercat, a nu ştiu câta oară, să rescrie istoria, prin minciuni neruşinate, 'mentora' fostului ambasador Gitenstein', apreciază fostul premier.

Potrivit acestuia, 'ideea de 'lege egală pentru toţi' despre care vorbeşte a fi fost instaurată în perioada jenantă a ministeriatului său este total contrazisă de seria de NUP-uri date preşedintelui în funcţie la acea dată, în dosarele în care se spune că acesta ar fi fost implicat'.

'Cum a restabilit, de fapt, 'justiţia independentă'? Prin impunerea regulii ca procurorii şi judecătorii să fie numiţi la propunerea sa, a ministrului justiţiei. Şi asta deşi noi renunţasem la această regulă, cerând CSM să fie instituţia care să facă nominalizări. Vedem şi azi cât de pervers este acest mecanism prin care politicul propune numirile, dar în acelaşi timp vrea independenţa... Sinecurista de la Bruxelles acuză declaraţiile premierului, dar nu a făcut nimic de-a lungul timpului, când fostul preşedinte, Băsescu, a avut intervenţii mult mai directe şi mult mai brutale în justiţie', mai scrie Adrian Năstase în postarea de pe blogul personal.

Europarlamentarul PDL Monica Macovei susţine că premierul Victor Ponta a intervenit 'brutal' în justiţie în cazul anchetei de la Liceul 'Dimitrie Bolintineanu', punctând că instituţiile responsabile cu aplicarea legii nu trebuie să fie şi să se simtă 'ostatice' ale politicienilor.

'Ponta nu are niciun drept să întrebe procurorii şi, cu atât mai puţin, să dea indicaţii acestora pe cine şi când să audieze şi care să fie strategia de anchetă. Orice eventuale abuzuri sau erori se sancţionează de către Consiliul Superior al Magistraturii sau pe alte căi legale în urma unor eventuale plângeri ale celor implicaţi. Iar dacă poliţiştii au greşit, trebuia demis Radu Stroe, nu sancţionat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei', afirma Macovei într-o declaraţie remisă luni.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ