Adrian Năstase, despre suspendarea lui Victor Ponta: Ar fi trebuit să se sfătuiască și cu colegii săi
Fostul premier și lider al PSD, Adrian Năstase, a comentat pe blogul personal cele mai importante subiecte de la nivel internațional și național, iar concluzia sa este că în ambele situații SUA iese câștigătoare.
"Saptamana incepe cu doua subiecte suculente – acordul cu Grecia si autosuspendarea lui Ponta. Este evident, pentru mine, in confruntarea dintre UE si Grecia au castigat americanii. Indiferent de datorii si de extravaganta guvernului Tsipras, a prevalat importanta strategica a Greciei. Asa cum s-a intamplat, si dupa razboi, prin optiunea lui Churchill, ilustrata in celebrul servetel impartasit cu Stalin. Acum, exista riscul ca Grecia sa balanseze in cealalta „tabara” si acest lucru putea afecta noua balanta in Noul Razboi Rece.
Citeşte şi: VICTOR PONTA s-a suspendat din fruntea PSD. ROVANA PLUMB rămâne președinte interimar
Despre suspendarea lui Ponta
Chestiunea aceasta nu se pune cu Romania. In oricare din solutiile guvernamentale, Romania este deja „dobandita” spatiului atlantic. De aceea, instabilitatea politica de la noi este privita ca un joc intern, fara semnificatie strategica. Nu stiu de ce s-a autosuspendat Victor Ponta. Banuiesc ca a avut motivele sale. Poate insa ca ar fi trebuit sa se sfatuiasca si cu colegii sai, in forurile de conducere ale partidului. Atunci cand ai impresia ca ai rezolvat o problema, apar numeroase altele, ce vor trebui si ele rezolvate…", scrie Adrian Năstase pe blog.