Adrian Năstase ia apărarea jandarmului care a bătut protestatari: ”Anchetarea lui arată slăbiciune”

| 22 ian, 14:40

Fostul premier Adrian Năstase nu crede că jandarmul care a lovit protestatari ar trebui anchetat, ba chiar atrage atenția că printr-o astfel de acțiune, Jandarmeria și Ministerul de Interne dau un semnal de slăbiciune. ”In acest fel, jandarmeria risca sa fie timorata si s-ar putea, ca in alte situatii, sa nu-si mai faca datoria”, spune Năstase.

Adrian Năstase scrie pe blogul său că „datorită condițiilor meteo (poate că au fost și alte motive), numărul celor care au participat la manifestațiile de sâmbătă a fost semnificativ mai mic”.

„De aceea, unele televiziuni de știri, poate pregătite în week end pentru aceste evenimente, aveau nevoie de subiecte „bombă”. Așa a devenit „erou” jandarmul care a refuzat ca un „rezist” să-i bage în gură un gard de protecție, și, în loc să-l pupe pe frunte, a încercat să-l descurajeze, dându-i peste mâini sau așa ceva. În urma acestui „incident”, jandarmul este anchetat disciplinar”, mai spune Năstase.

Fostul premier crede că „deștepții care propuneau să fie darâmate gardurile de la Parlament și de la Guvern să propună și desființarea Jandarmeriei care, nu-i așa, îi impiedică pe cei care „își caută drepturile” în week end, pe străzi să se manifeste liber. Cred că și suporterii echipelor de fotbal care, în lipsa de performanță a acestora, își caută alte angajamente și alți sponsori, mai ales înainte de reînceperea campionatului, ar fi de acord cu această idee.”

„Pe un ton mai serios, Legea 550 pentru organizarea și funcționarea Jandarmeriei, a fost aprobată în 2004, în perioada când conduceam guvernul. Ea a fost elaborată pe modelul jandarmeriei franceze și cu sprijinul tehnic al acesteia. Dacă vreți să vedeți atribuțiile sale, citiți articolul 29 din lege. Mai citiți și articolul 31, pentru a vedea cum pot interveni jandarmii atunci când sunt ultragiate forțele de ordine. Dacă nu e suficient, urmăriți imagini despre modul în care intervin forțele de ordine în Franța, Germania, SUA atunci când sunt încălcate regulile de desfășurare a manifestațiilor publice”, adaugă Năstase.

„Dreptul de a protesta pașnic este un drept constituțional”, spune fostul premier, care susține că „regulile stabilite de forțele de ordine publică trebuie respectate” și „cei care le încalcă trebuie sancționați”.

„În aceste condiții, consider că anchetarea jandarmului provocat de acei „reziști” dă un semnal de slăbiciune din partea Jandarmeriei și a Ministerului de Interne. În acest fel, jandarmeria riscă să fie timorată și s-ar putea, că în alte situații, să nu-și mai facă datoria. Ancheta trebuie să-i vizeze, de fapt, pe cei care atacă jandarmii, aruncându-le în cap cu pietre din asfalt, care-i provoacă și care nu respectă indicațiile lor. Și ar trebui să și aflăm rezultatul anchetării acestora. Ei trebuie identificați și pedepsiți”, a concluzionat Năstase.

Jandarmeria Capitalei a precizat că imaginile apărute în spaţiul public de la protestele de sâmbătă seara fac obiectul unei verificări interne, menţionând că jandarmul care apare lovind mai multe persoane a fost identificat.

"Imaginile apărute în spaţiul public, care prezintă acţiunea individuală a unui jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică, fac obiectul unei verificări interne. Se va analiza punctual acel moment, dar şi întregul ansamblu de decizii şi contextul operativ premergător acestuia, astfel încât să avem o imagine corectă asupra acestui comportament şi nu doar una fragmentară. La acest moment, cunoaştem identitatea jandarmului din dispozitiv şi în urma derulării acestei proceduri de verificare vom stabili exact ce anume a condus la o astfel de atitudine", a precizat comunicatul.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ