Adrian Năstase nu stă deoparte de problema câinilor maidanezi

| 05 sep, 2013

Soluţia pentru câinii fără stăpân este în Ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 115/2001, care dă atribuţii clare autorităţilor locale de a rezolva această problemă, a explicat joi fostul premier Adrian Năstase.

Într-o postare pe blogul personal, Năstase a arătat că mulţi prieteni 'l-au somat' să scrie ceva despre câinii maidanezi şi despre moartea tragică a lui Ionuţ.

'A fost cumplit ce s-a întâmplat dar, la o scară mai mică, eventual cu consecinţe mai puţin dramatice, astfel de lucruri se petrec de mai mulţi ani, în special în Bucureşti. Mihnea, fiul meu cel mic, mi-a povestit aseară că a reuşit cu greu să scape de un dulău de vreo cincizeci de kilograme pe o stradă din centrul Bucureştiului, mergând la un prieten. Lucrurile astea se petrec continuu, fără să existe voinţa de rezolvare civilizată dar radicală. (...) Părerea mea, în primul rând ca premier, am exprimat-o în Ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 115 din decembrie 2001, referitoare la programul de gestionare a câinilor fără stăpân. (...) Veţi găsi acolo şi obligaţia administraţiei locale de a înfiinţa servicii specializate de gestionare a acestei probleme şi obligaţia amenajării adăposturilor pentru câini, inclusiv obligaţia de a se încadra câte un medic veterinar pentru asistenta de specialitate', a detaliat fostul premier.

Totodată, ordonanţa 115 prevede condiţiile pentru capturarea şi transportarea câinilor în adăposturi, cazarea lor pentru un interval de şapte zile, modificat în 14 zile apoi înapoi în şapte zile.

În acelaşi timp, pentru câinii bolnavi cronic sau incurabili se prevedea eutanasierea imediat ce erau aduşi în adăposturi.

'Articolul 7 stabilea că, după expirarea termenului de cazare, câinii care nu au fost revendicaţi sau adoptaţi vor fi eutanasiaţi. Se stabileau condiţiile de adopţie, după sterilizare, conţinutul declaraţiei-angajament a celor care adoptau aceşti câini. Erau, de asemenea, prevăzute condiţiile minime pentru funcţionarea unui adăpost, spaţiile pentru adăpostire şi pentru intervenţii medicale, controlul bolilor, hrănirea câinilor şi curăţenia adăposturilor, normele pentru capturarea şi transportul câinilor, regulile privind eutanasierea. Regulile erau clare. De ce însă, cu acelaşi instrument juridic, în oraşe cum ar fi Braşov, Oradea problema câinilor fără stăpân a putut fi rezolvată, în perioada 2001-2004, în timp ce administraţia Bucureştiului nu a reuşit să facă acest lucru? Nu cred că Brigitte Bardot a fost prima vinovată', a subliniat Adrian Năstase.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ