Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis TAXAT GRAV de un apropiat al lui Traian Băsescu
Purtatorul de cuvant al PDL, Adriana Săftoiu, a comentat într-o emisiune tv gafa purtatorului de cuvant al presedintelui Klaus Iohannis, privind numirea lui Mihai Răzavan Ungureanu si intalnirea de la Cotroceni.
Din pacate, eu nu sunt adepta acestui mod de a face comunicare. Sigur ca retelele de socializare au un rol foarte mare, dar nu e eficient sa folosesti doar reteaua de socializare cand trebuie sa faci comunicare institutionala. Comunicarea institutionala despre intalniri cred ca trebuie realizata prin instrumentele clasice, iar mai departe evident pot fi foarte bine mediatizate si prin retelele de socializare, dar ulterior”, a spus Adraiana Săftoiu.
Referitor la afirmatiile Tatiana Niculescu Bran, despre aspectul Palatului Cotroceni, ea a adaugat ca nu „a ales un moment potrivit sau o maniera potrivia pentru a prezenta aceste lucruri”.
„Doamna Niculescu e scriitor si relatarile sale tin de aceasta sensibilitate pe care o are si nu s-a adaptat suficient la rigorile pe care le presupune functia unui purtator de cuvant, dar aceste lucruri le va corecta in viitor”, a mai spus Adriana Săftoiu la B1 tv.
Adriana Săftoiu a fost purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu.