Adriean Videanu, audiat la DIICOT în calitate de inculpat. Prejudiciu de 62 de milioane de euro adus statului român
Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu s-a prezentat, joi, la sediul DIICOT, el fiind chemat de procurori în dosarul Romgaz, în care este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și complicitate la delapidare.
Potrivit DIICOT, în perioada decembrie 2006 — decembrie 2008, Varujan Vosganian și, în perioada decembrie 2008 — septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de miniștri, au aprobat, semnat și susținut în Guvern șase ordine, respectiv trei memorandumuri, în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracțional constituit de către Ioan Niculae și au utilizat SNGN Romgaz SA (unitate națională de interes strategic) în interesul privat al SC Interagro SA, acordând discounturi comerciale substanțiale la livrarea de gaze naturale către această companie, peste plafoanele practicate de Romgaz, precum și gaze naturale exclusiv din producția internă, cu nerespectarea dispozițiilor legale și în condițiile în care Interagro înregistra debite istorice la plata gazelor consumate.
DIICOT mai susține că demersurile miniștrilor Varujan Vosganian și Adriean Videanu s-au realizat în condițiile în care Interagro înregistra o datorie reprezentând aproximativ 70% din bugetul anual al societății naționale, fiind grav afectate principalele activități ale Romgaz, aceasta fiind transformată practic într-un furnizor al unui "client privat privilegiat" și fiind pus în pericol sistemul energetic național pe segmentul gazelor naturale.
Procurorii mai arată că prin activitatea miniștrilor Vosganian și Videanu, respectiv prin vânzarea preferențială către Interagro a unor cantități masive de gaze naturale, această societate a fost plasată într-o veritabilă poziție de monopol pe piața gazelor naturale.
În referatul procurorilor se mai reține că Romgaz a livrat în această manieră către Interagro gaze naturale din producția proprie în valoare de aproximativ 1.500.000.000 lei, respectiv 500 milioane dolari, din care 270 milioane lei (92 milioane dolari) reprezintă valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal.
Adriean Videanu a reușit să îmbine cu succes, încă din 1990, politica cu afacerile. În ultimii 25 de ani, Videanu a fost în prima linie a politicii și a mediului de afaceri prin cea mai importantă companie a sa, Titan Mar.
A debutat ca parlamentar FSN în 1990, iar de atunci a fost în prim planul vieții politice și economice din România, ocupând pe rând funcții importante în stat sau administrație. Fostul fotbalist la Petrolul Videle, de divizia C, s-a făcut remarcat mai ales în anii 2000, când a ocupat funcția de primar al Capitalei, iar apoi funcția de ministru al Economiei. Aceste funcţii l-au adus, mai târziu, în fața procurorilor, fiind acuzat inițial de subminarea economiei naționale.
Înainte de a intra în afacerile cu marmură, Adriean Videanu făcea "afaceri de trading", adică activităţi de comerţ cu "bumbac şi produse petroliere".
În 1991, Adriean şi Mioriţa Videanu au intrat în Consiliul de Administraţie al firmei Rocas SA, care aparţinea unor prieteni din Albeşti-Muscel. Societatea Rocas SA, cu obiect de activitate "extracţia pietrei pentru construcţii", a intrat în imperiul lui Videanu atunci când Mioriţa, soţia acestuia, avea să deţină aproximativ 85% din capitalul social, cu o contribuţie de peste 1,3 miliarde lei.
O altă afacere a fost demarată în 1993, prin înfiinţarea firmei Secon SA, în Roşiori de Vede (Teleorman), alături de alţi patru parteneri printre care şi Alexandru Mocanu, actualul deputat PD de Teleorman. Atât Videanu, cât şi Mocanu au contribuit financiar la capitalul social al Secon cu câte 666 milioane lei, suma care, în 1993, reprezenta echivalentul a 876.948 dolari.
Potrivit DIICOT, în septembrie 2013, averea fostului ministru şi primar al Capitalei consta în:
- un imobil situat în localitatea Snagov, judeţ Ilfov,
- 3 apartamente situate în municipiul Bucureşti,
- un apartament situat în localitatea Mamaia, judeţ Constanţa
- conturi la 2 bănci
- dividende la două societăţi comerciale
- 66.906 acţiuni la trei societăţi comerciale
Comunicatul DIICOT din 2013 nu preciza însă şi valoarea acestor bunuri.
În 2010, când deţinea portofoliul Economiei, Videanu enumera în declaraţia de avere următoarele bunuri, deţinute împreună cu soţia sa:
- un teren intravilan de 1808 mp cumpărat în 2003
- un teren intravilan de 5400 mp concesionat în 2005
- o clădire de 93 mp şi altă de 80,49 mp cumpărate în 1993
- o clădire de 1340 mp construită de la zero în anul 2010
- bijuterii şi ceasuri în valoare de 183.000 euro
- tablouri şi obiecte de artă estimate la 37.000 euro
- două conturi în lei cu şolduri de 31.444,11 şi, respectiv, 7.473,71 lei
- un cont în euro cu un sold de 12.763,10 euro
-acţiuni la societăţi comerciale: 15.127 de titluri în valoarea de 145.219 lei la Titan Mar S.A, 66.640 titluri (66.640 lei) la SECON S.A., 300 de titluri valorând 171.640 lei la PECON S.A., 39.600 titluri (396.000 lei) la EQUITY INVEST S.A., 3.769 de titluri (11.061 lei) la AUTO MARCUS GRUP S.A. şi alte titluri, cu valori mai mici, la trei societăţi, printre care şi Marmosim S.A.
- un împrumut de 393.750 lei acordat lui Ionescu Gheorghe (fost director al FPS, reprezentantul statului în conducerea Petrom, socrul Elenei Băsescu)
- salariul de ministru şi indemnizaţia de preşedinte al comisiei pentru privatizarea Electrica S.A. (în total, 143.610 lei)
- venituri din cedarea folosinţei bunurilor de 33.500 lei
- venituri din dividende: aproape 4,3 milioane lei de la TITAN MAR S.A. şi peste 75.000 lei de la AUTO MARCUS S.A.
Potrivit acestui act, terenul intravilan de 1808 metri pătraţi, declarat în 2010, se află în Cinciş (judeţul Hunedoara) şi are valoarea de impozitare de 2,71 lei/mp.
Cele două clădiri cumpărate sunt:
- un apartament de 93 mp în Piaţa Alba Iulia din Bucureşti, cu valoarea de impozitare de 79.012 lei
- un apartament de 80,49 mp pe Calea Călăraşilor din Bucureşti, cu valoarea de impozitare de 68.385 lei
De asemenea, Videanu declara pe atunci o datorie de 600.000 de dolari americani către POWERGEN LTD. LIABILITY din SUA, datorie contractată în 1999 şi scadentă în zece ani.
La finalul declaraţiei mai apare încă o proprietate, clădirea de 1.340 metri pătraţi finalizată în 2010: este vorba despre casa din satul Ciofliceni, comuna Snagov, înălţată pe un teren concesionat pe 99 de ani. Despre această casă, mai degrabă un palat, date fiind dimensiunile, nu se ştiu multe. În 2012, întreaga construcţie costa 4,5 milioane de euro, fiind înălţată pe domeniul intravilan de 5.400 mp menţionat în declaraţia de avere şi concesionat de la Parohia Bisericii Ortodoxe Ciofliceni.
În 2013, Videanu a fost pus sub urmărire penală, acuzat de complot şi subminarea economiei naţionale şi i-a fost pus sechestru pe 60 de milioane de euro din avere. Ulterior, sechestrul i-a fost ridicat cu ajutorul Alinei Bica, fosta şefă DIICOT.
Sursa: TVR