AEP: 42.646 de cereri pentru Corpul experţilor electorali. In 133 de localităţi, nicio solicitare
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că, până la 16 martie, au fost înregistrate la nivel naţional 42.646 de cereri din partea persoanelor care doresc să facă parte din Corpul experţilor electorali, din cadrul căruia vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi locţiitorii acestora.
Potrivit unui comunicat, în acest moment există 920 de localităţi în care nu este îndeplinit necesarul de experţi electorali, iar în 133 dintre acestea nu s-a înregistrat nicio cerere pentru această poziţie.
Printre judeţele cu cele mai multe localităţi care înregistrează deficit de experţi electorali se numără Bihor (76 de localităţi), Dâmboviţa (62), Dolj (48), Cluj (45), Teleorman (40).
În municipiul Bucureşti, pe raza sectorului 1, pentru cele 163 de secţii de votare, s-au înscris 117 persoane, cu 209 mai puţine decât necesarul de 326 de experţi electorali; în sectorul 2, pentru cele 202 secţii de votare, s-au înscris 248 de persoane, cu 156 mai puţine decât necesarul de 404; în sectorul 3, pentru cele 274 de secţii de votare, s-au înscris 495 de persoane, cu 53 mai puţine decât necesarul de 548; în sectorul 4, pentru cele 178 de secţii de votare, s-au înscris 201 de persoane, cu 155 mai puţine decât necesarul de 356; în sectorul 5, pentru cele 196 de secţii de votare, s-au înscris 199 de persoane, cu 193 mai puţine decât necesarul de 392; în sectorul 6, pentru cele 233 de secţii de votare, s-au înscris 314 persoane, cu 152 mai puţine decât necesarul de 466 de experţi electorali.
Informaţii privind modalitatea de înscriere pentru Corpul experţilor electorali sunt accesibile în clipul informativ realizat de AEP, care poate fi vizionat pe pagina oficială de Facebook a instituţiei şi pe canalul de Youtube.
AEP reaminteşte că, pentru activitatea în cadrul birourilor electorale ale secţiilor de votare, preşedinţii acestora şi locţiitorii lor primesc o indemnizaţie stabilită în condiţiile legii.