AEP anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025

Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025 şi reaminteşte competitorilor electorali că, în campania electorală pentru alegerile locale parţiale, este interzisă folosirea mesajelor sau a sloganurilor discriminatorii, a mesajelor de incitare la ură şi intoleranţă şi a oricăror forme, mijloace, acte şi acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă sau etnică.
”Având în vedere că sâmbătă, 19 aprilie a.c., începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) îi îndeamnă pe competitorii electorali să contribuie la desfăşurarea unei campanii corecte şi integre, care să convingă alegătorii asupra importanţei participării la procesul electoral”, anunţă AEP.
Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, le la începerea campaniei electorale pentru alegerile locale parţiale, respectiv 19 aprilie a.c., şi până la încheierea acesteia, în data de 3 mai a.c., ora 07:00, trebuie respectate toate prevederile legale în vigoare, fiind permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de publicitate politică (materiale de propagandă electorală), precum afişele electorale, materialele de propagandă electorală audio sau video difuzate de mass-media audiovizuală în condiţiile legii, publicitatea în presa scrisă, materialele de propagandă electorală online, broşurile, pliantele şi alte materiale tipărite din aceeaşi categorie. ”Competitorii politici au obligaţia înlăturării, până la data începerii campaniei electorale la alegerile locale parţiale, a tuturor materialelor de propagandă utilizate până la acel moment care nu respectă regulile premise de legislaţia în vigoare”, arată AEP.
Autoritatea mai anunţă că materialele de propagandă electorală produse şi utilizate în condiţiile Legii nr. 334/2006 şi ale Hotărârii AEP nr. 20/2025 pot fi etichetate conform dispoziţiilor OUG nr. 1/2025 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025 şi alegerilor locale parţiale din anul 2025 şi ale HAEP nr. 9/2025 privind modul de promovare, distribuire, publicare sau editare a materialelor publicitare politice utilizate în campania electorală la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025, însă nu este o condiţie obligatorie.
”Autoritatea Electorală Permanentă reaminteşte competitorilor electorali că, în campania electorală pentru alegerile locale parţiale, este interzisă folosirea mesajelor sau a sloganurilor discriminatorii, a mesajelor de incitare la ură şi intoleranţă şi a oricăror forme, mijloace, acte şi acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă sau etnică. În acelaşi timp, potrivit legii, este interzisă utilizarea vehiculelor inscripţionate sau colantate cu sloganuri de campanie sau cu imagini ale candidaţilor, precum şi cu alte referiri la competitorii electorali, utilizarea vehiculelor care difuzează materiale audio, în mers sau staţionar, organizarea de spectacole, serbări, focuri de artificii, utilizarea de bannere, mesh-uri, corturi publicitare, pavilioane publicitare, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcţionale, structuri de publicitate autoportante, mijloace de publicitate, panouri publicitare, proiecte publicitare speciale, publicitate luminoasă”, subliniază AEP.
În data de 4 mai se va alege preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, primarii din Comuna Căbeni şi comuna Rieni, judeţul Bihor, Comuna Avrămeni şi Comuna Coşula, din judeşul Botoşani, Oraşul Oţelu Roşu şi Comuna Lăpuşnicel, din Judeţul Caraş-Severin, Comuna Valea Ierii din Judeţul Cluj, Comuna Limanu din judeţul Constanţa, Comuna Gura Ocniţei, Comuna Buturugeni din judeţul Giurgiu, Comuna Heleşteni din judeţul Iaşi.
În Judeţul Maramureş se vor organiza alegeri în Oraşul Ulmeni, iar în judeţul Olt, în Comuna Iancu Jianu şi Comuna Mihăeşti În Judeţul Prahova vor fi alegeri parţiale în Oraşul Buşteni şi în Municipiul Zalău din judeţul Sălaj precum şi în Judeţul Teleorman, în Comuna Drăgăneşti-Vlaşca.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ

x