Aeroportul Cluj: Pista pe care a fost incidentul aviatic e printre cele mai performante din România

| 08 ian, 19:27

Aeroportul Internațional Avram Iancu precizează, într-un comunicat de presă transmis că pista pe care a avut loc incidentul aviatic în care a fost implicată o aeronavă Blue Air este una dintre cele mai performante din România, fiind dată în operare în octombrie 2013.

'Pista actuală a aeroportului, dotată cu toate sistemele și echipamentele de navigație necesare, este una dintre cele mai performante piste din România, asigurând toate condițiile de desfășurare a traficului aerian în siguranță. Caracteristicile tehnice (lungime, lățime, capacitate portantă) asigură standardele impuse de aviația civilă pentru categoriile de aeronave care operează zboruri în prezent pe aeroport', se precizează în comunicat.

Citeşte şi:  Blue Air face lumină în cazul aeronavei implicate în accidentul de la Cluj. Compania acuză DUR aeroportul

De asemenea, în comunicat se arată că aeronava Blue Air a avut condiții corespunzătoare în ceea ce privește aterizarea.

'La ora 05:40 pista de decolare-aterizare a fost tratată cu o substanță specială contra înghețului. În cursul nopții și dimineții au aterizat și decolat 7 aeronave, ultima decolare fiind la ora 07:11. Având în vedere precipitațiile sub formă de ninsoare, după ultima decolare de la ora 07:11, utilajele de deszăpezire ale aeroportului au solicitat turnului de control ieșirea pe pistă pentru curățarea zăpezii în vederea asigurării condițiilor de aterizare pentru zborul OB9301, al companiei aeriene Blue-Air, care urma să aterizeze la ora 08:10. Utilajele aeroportului au continuat deszăpezirea până la ora 07:50, când la solicitarea turnului de control au părăsit pista pentru a permite aterizarea zborului Blue Air, care începuse procedura de apropiere. La părăsirea pistei de către echipamentele de deszăpezire, serviciul operațional al aeroportului a comunicat serviciului de trafic aerian (turnul de control) gradul de frânare în vederea informării pilotului. Gradul de frânare transmis a fost 3 pe o scară în care 5 este maxim, iar 1 este minim. Prin urmare, pista asigura condiții corespunzătoare de aterizare', se menționează în comunicat.

Citeşte şi:  Avion ieşit de pe pistă la Cluj. Pilot: "Tocmai am ieşit de pe pistă". Turnul de control: "Confirm. Bine aţi venit"

Printre altele, în comunicat se mai spune că aeronava Blue Air a ieșit cu trenul de aterizare cu aproximativ cinci metri în afara extremității suprafeței betonate a pistei, pe partea dreaptă a acesteia, la capătul dinspre oraș.

Un avion cu 116 pasageri care efectua o cursă charter de la București la Barcelorna, cu escală la Cluj, a ieșit, joi, pe de pista Aeroportului Internațional 'Avram Iancu' în timpul manevrelor de aterizare, fără să fie înregistrate victime sau pagube materiale. Incidentul a afectat orarul de zboruri de pe aeroportul clujean în prima parte a zilei de joi, unele curse fiind rerutate spre alte aeroporturi, iar altele înregistrând întârzieri.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ