Agențiile de presă internaționale avertizează cu privire la riscul apariției unei crize politice în România

| 15 iun, 12:02

Agențiile de presă internaționale relatează joi pe larg recentele evoluții politice din România, în special retragerea sprijinului Partidului Social-Democrat (PSD) pentru premierul Sorin Grindeanu, survenită miercuri, și remarcă riscul apariției unei noi crize politice la numai patru luni după manifestațiile fără precedent contra corupției în țara cu cea mai rapidă rată de creștere economică din Uniunea Europeană.

Reuters notează că, după retragerea sprijinului social-democraților pentru premierul Grindeanu și refuzul acestuia de a demisiona, coaliția de guvernământ de la București trebuie să introducă în parlament o moțiune de cenzură pentru a-l înlătura pe actualul șef al guvernului și, în consecință, a putea nominaliza un alt prim-ministru.

Agenția de presă britanică îl citează pe Sergiu Mișcoiu, profesor de științe politice la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în opinia căruia 'social-democrații nu au nimic de câștigat din asta — partidul va înregistra o pierdere masivă de imagine sau de ceea ce a mai rămas din ea'.

''Marile avantaje ale PSD au fost unitatea și capacitatea lui de a se mobiliza, deciziile verticale și disciplina. Aceste mituri sunt acum apuse. În măsura în care Grindeanu va demisiona, el va arunca mingea în curtea președintelui Iohannis, care ar putea numi un tehnocrat'', adaugă Mișcoiu.

'România: Stânga nu-l mai susține pe premier, care refuză să demisioneze', titrează agenția France Presse. Aceasta citează, la rândul său, mai mulți analiști politici potrivit cărora diferendul dintre Dragnea și Grindeanu ar fi legat de reticențele celui din urmă față de amendamentele la Codul Penal dorite de liderul PSD.

''Liviu Dragnea dorește un singur lucru: modificarea legii anticorupție'' care îl împiedică să acceadă la funcția de prim-ministru, este de părere sociologul Alin Teodorescu, fost membru al PSD, în timp ce, în opinia politologului Ioan Stanomir, un singur criteriu contează pentru Liviu Dragnea: 'servilismul'. De altfel, liderul PSD nu a făcut un secret din intenția de a fi adevăratul conducător de joc, comentează AFP.

Atât Reuters, cât și AFP amintesc faptul că România a înregistrat cel mai mare ritm de creștere economică din UE — de 5,7% din PIB — în primul trimestru al acestui an, iar bugetul său avea un ușor excedent la finalul lunii aprilie.

La rândul său, agenția de presă germană DPA estimează că refuzul premierului Sorin Grindeanu de a demisiona, în pofida retragerii sprijinului din partea PSD, indică începutul unei lupte pentru control în interiorul formațiunii social-democrate, după ce președintele acesteia, Liviu Dragnea, a promis deja că 'orice membru PSD care intră într-un guvern care nu este susținut de PSD își pierde calitatea de membru'.

Conform DPA, analiști politici români apreciază că nemulțumirea lui Dragnea constă în faptul că Sorin Grindeanu, privit inițial ca marioneta sa, a început să manifeste tendințe de independență și să câștige popularitate.

Agenția de presă chineză Xinhua prezintă evoluțiile politice de miercuri din România, notând printre altele declarația premierului Grindeanu conform căreia în prima jumătate a acestui an guvernul nu a implementat doar nouă dintre cele 97 de măsuri din programul de guvernare primite de la PSD.

Agenția de presă spaniolă EFE amintește că, în ultimii ani, circa 3.000 de oameni politici români au ajuns la închisoare pentru delicte de corupție, menționând că printre aceștia s-a aflat și fostul prim-ministru social-democrat Adrian Năstase.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ