Agricultura – unde ne oprim?

| 05 oct, 2013

Cel puțin anul acesta, România pare să fi câștigat pariul cu agricultura. După datele statistice care indicau producții record la recoltele de cereale, plante oleaginoase sau legume, iată că avem vești îmbucurătoare și dinspre sectorul zootehnic, unde afacerile fermierilor merg din ce în ce mai bine, iar o parte tot mai mare din producție ia calea exportului.

Mai exact, în baza datelor MADR, afacerile exportatorilor de animale vii, grâu, orz şi porumb au crescut în medie cu 2,4% în primul semestru al anului 2013, în timp ce, per total, exporturile agroalimentare au urcat cu 5,7% în aceeaşi perioadă. Fermierii români au câștigat astfel, de pe urma agroexporturilor de animale vii și cereale, peste 700 de milioane de euro.

Informațiile sunt importante nu doar pentru că ele demonstrează că agricultura românească se află pe un trend de creștere, ci și pentru că, fiind vorba și de sectorul zootehnic, este evident că această evoluție pozitivă nu mai poate fi pusă exclusiv doar pe seama condițiilor meteorologice foarte bune din această vară, așa cum au susținut unii analiști. Este evident pentru oricine că, dacă în cazul recoltelor de grâu sau de porumb, producțiile record obținute au fost în mod firesc influențate și de vremea foarte bună, în zootehnie, efectul acesteia se va simți de-abia începând cu a doua jumătate a anului, când animalele vor începe să fie hrănite cu furajele recoltate anul acesta. Ca urmare, motivul pentru faptul că fermele de animale se dezvoltă, iar exporturile din acest sector cresc într-un ritm accelerat trebuie căutat nu în condițiile climatice bune, ci în măsurile pe care guvernanții le-au luat pentru a sprijini acest sector.

De asemenea, un factor care a influenţat pozitiv sectorul zootehnic este acela al reaşezării sistemului de acordare al subvențiilor, eliminându-se întârzierile care altădată îi scoteau în stradă pe crescătorii de animale. La fel cum a fost și faptul că, prin modul în care au fost gestionat scandalul cărnii de cal, autoritățile s-au asigurat că piețele europene vor rămâne deschise pentru exportul de animale vii, carne și produse din carne.

O altă observație care merită făcută este aceea că exporturile agroalimentare ale României încep din ce în ce mai mult să nu mai fie constituite doar din materie primă brută, așa cum se întâmpla până acum. Astfel, din totalul de 700 de milioane de euro, peste jumătate din valoarea exporturilor o reprezintă produsele procesate. Mai exact, exportul de ţigări s-a cifrat la 227 milioane de euro, cel de carne şi produse din carne la 163 milioane de euro, iar exportul de ulei vegetal a adus României 72 milioane de euro.

Rezultatul este acela că, per total, sectorul agroalimentar a avut o contribuție semnificativă la formarea PIB și la creșterea economică înregistrată de România pe primul semestru, în condițiile în care volumul de activitate din aceste domenii s-a majorat cu 6,1%. Și, dacă guvernanții vor continua să acorde aceeași atenție politicilor de stimulare a agriculturii și a industriei agroalimentare, există toate șansele ca trendul să continue și să nu mai asistăm ca în alți ani la regresul producției, atunci când vremea este defavorabilă.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ