Al cui candidat e Antonescu?

| 19 noi, 2013

Cu cât Crin Antonescu mai face o declaraţie publică, cu atât preşedintele PNL reuşeşte să se mai facă încă o dată de râs. Ba că e la putere, ba că e în opoziţie, ba că partenerii săi de alianţă sunt “parşivei ”, ”subordonaţi” sau ”neruşinaţi”, Antonescu reuşeşte în mod constant să se facă de râs, fiecare nouă declaraţie depăşind-o pe cea precedentă din punct de vedere al penibilului afirmaţiilor.

Cea mai recentă dintre ele poate fi, până în acest moment, perla coroanei din seria de atacuri gratuite la adresa partenerilor de la putere, Antonescu declarând că: "Eu, să nu-mi cereţi detalii, că eu chiar nu le am, eu cred că există presiuni şi din afara partidului, nu numai din interiorul partidului. Eu cred că există presiuni poate şi din zona unor oameni influenţi în servicii, cred".

Aţi sesizat, sper, retorica preşedintelui Senatului. Domnia sa nu are date concrete, dar crede în nişte afirmaţii extrem de grave despre partenerul său de alianţă care a declarat în repetate rânduri că, respectând protocolul USL, îl va sprijini pe Crin Antonescu la prezidenţialele din 2014. Dacă este să acceptăm aceste declaraţii, atunci împotriva dorinţei lui Crin Antonescu de a ajunge preşedinte s-au ridicat deja forţele serviciilor secrete româneşti care îl vor pe Victor Ponta la Cotroceni.

Păi, dacă e să îl credem pe domnul Antonescu, atunci se poate spune şi că or şti oamenii din servicii ceva despre preşedintele PNL la care noi, muritorii de rând, nu avem acces. Să fie oare considerat preşedintele Senatului de către cercurile de intelligence din România ca fiind un pericol pentru securitatea naţională suficient de mare încât să nu i se permită să acceadă la funcţia supremă în stat?

Atunci, presupun, că legiunile de agenţi secreţi cunosc alte modalităţi de realizare a acestui deziderat în afară de a forţa candidatura lui Victor Ponta la prezidenţiale. O manipulare mică aici, o controversă din trecut acolo şi, gata, problema cu Antonescu s-a rezolvat pentru totdeauna la fel ca şi cariera sa politică. Sau poate că vitejii din zona serviciilor nici măcar nu au nevoie să încerce să îl discrediteze pe liderul liberalilor, din moment ce acesta face o treabă atât de bună singur.

Lăsând la o parte gluma, afirmaţiile lui Crin Antonescu despre influenţa serviciilor rămân în zona teoriei conspiraţiei, care e frumoasă, pare logică, se sprijină pe jumătăţi de adevăruri, dar, în final, nu poate fi demonstrată. La acest mit al conspiraţiei face apel şi Crin Antonescu, dar ceea ce pare ciudat este modul în care el utilizează frica de serviciile secrete, moştenire a fostei Securităţi, pentru a-l ataca gratuit pe Victor Ponta.

Dacă acceptăm că serviciile în vor candidat pe Victor Ponta, atunci al cui candidat e Crin Antonescu? Răspunsul cel mai simplu ar fi al USL-ului, dar la cum s-a comportat în ultima vreme acest lucru e greu de afirmat. În încercarea sa de a mai lua câteva voturi din partea electoratului de dreapta, liderul liberal atacă în mod constant pe toată lumea.

Nu ştiu pe ce strategie de comunicare se bazează Crin Antonescu, dar pot să îi observ efectele acesteia. Liderul liberalilor nu a reuşit decât să îndepărteze electoratul USL care a votat cu această alianţă în speranţa unui alt mod de a face politică în România. Ce au primit în schimb de la Crin Antoneascu nu a fost decât acceaşi tactică meschină pe care o utilizează Traian Băsescu de atâţia ani. În acest context, Crin Antonescu nu mai reprezintă pe nimeni şi, încet-încet, îşi va pierde legitimitatea de prezidenţiabil al USL-ului. În final, Crin Antonescu se poate găsi în situaţia ingrată în care, înainte de alegerile din 2014, el nu va mai fi candidatul nimănui.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
20 noi, 2013
cantautor
o spui cu o mica parere de rau ipocrita...
eu ,o sper,fara nici o farama de regret...
Antonescu,in calitate de liberal ori este de dreapta ori nu este nimic...
Bratienii stiu de ce....

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ