Al cui este Silaghi?

Ce i se reproșează și de ce îi sare toată lumea în cap lui Victor Ponta? De ce numirea lui Silaghi ar fi mai degrabă problema acestuia și nu a lui Antonescu și a lui Silaghi însuși? Dacă nu ar fi reavoință și nu ar fi atacuri concertate, pornite la semnal, ar trebui să conchidem că cel puțin o parte din eșichierul politic este în situația școlarilor aflați la început de drum și cărora, pentru o mai bună memorare, le începi orele de curs cu aceleași noțiuni elementare, explicate iar și iar, de fiecare dată.

Victor Ponta este liderul unei părți a USL, care la rândul ei este o uniune politică ce are la bază un algoritm al distribuirii funcțiilor și portofoliilor. Din acest punct de vedere premierul Victor Ponta nu poate ignora responsabilitățile co-președintelui USL Victor Ponta. Numirea lui Ovidiu Silaghi este doleanța liberalilor, sunt îndreptățiți să o aibă, în conformitate cu algoritmul menționat, iar Victor Ponta nu este Traian Băsescu. De ce spun asta? Pentru că acesta din urmă este paradigma locală a liderului politic care decide de capul lui, în funcție de criterii adeseori numai de el știute, ignorând nepăsător și la grămadă orice fel de principiu, algoritm sau contract politic.

Cei care sunt în dubiu ar face bine să revadă cu ochii minții toate deciziile arbitrare și conflictuale pe care le-a luat acesta de-a lungul anilor, lungul șir de suceli și trădări politice care l-au făcut din ministru, primar și din primar, președinte. Ori, de când a ajuns în centrul atenției publice, mai întâi ca președinte de partid, pe urmă ca lider al opoziției și cel mai tânăr șef de guvern, Victor Ponta a încercat să-și asigure o altfel de imagine în percepția electoratului, mult mai apropiată de modelul occidental.

Nu vreau să fac declarații absolute. Poate Victor Ponta nu este cel mai bun politician, dar cu siguranță că este mai bun decât Băsescu și, din acest punct de vedere, reprezintă un mare pas înainte. Ceea ce i se reproșează lui în prezent, și nu numai în cazul numirii lui Silaghi, este că nu are cel puțin din când în când dispoziția necesară să ia măsuri autoritare și neargumentate, în stilul samavolnic deja familiar celor care de două mandate consideră că soarele răsare în fiecare zi numai și numai pentru că cineva se joacă la butoane, în Palatul Cotroceni.