Alegeri prezidențiale 2019. Cine candideaza pe 10 noiembrie la presedintia Romaniei

| 21 aug, 15:16

În data de 10 noiembrie 2019 au loc alegeri prezidențiale în România. Vezi lista completă a candidaților susținuți de partidele politice, dar și a candidaților independenți

Primul tur al alegerilor prezidențiale 2019 are loc în data de 10 noiembrie. În cazul în care niciunul dintre candidați nu întrunește 50% + 1 din voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale 2019, un al doilea tur de scrutin va avea loc în data de 24 noiembrie 2019.

Alegeri prezidențiale 2019, candidații principalelor partide politice

Alegeri prezidențiale 2019, candidați - Klaus Iohannis, candidat PNLprezidențiale

 

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că își dorește încă un mandat, având susținerea PNL. Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale din 2014, în al doilea tur de scrutin (16 noiembrie) și a depus jurământul în Parlament la data de 21 decembrie 2014.

 

Candidați prezidențiale 2019 - Viorica Dăncilă - candidat PSD prezidențiale

În ședința Comitetului Executiv Național din 15 iulie, PSD a respins prin vot propunerea ca liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, să fie susținut la alegerile prezidențiale și a decis că va avea propriul candidat, urmând ca o eventuală susținere reciprocă să se facă în turul doi.

Pe 23 iulie, Viorica Dăncilă a fost votată în Biroul Permanent Național pentru a fi candidat PSD la prezidențiale 2019.

Candidați prezidențiale 2019 - Dan Barna- candidat USR-PLUS prezidențiale

În perioada 1–12 iulie 2019 s-a desfășurat campania internă pentru alegerea candidatului USR. În competiție s-au înscris președintele partidului Dan Barna, senatorul Mihai Goțiu și alți doi membri USR – Dumitru Stanca și Dragoș Dinulescu. Pe 13 iulie, Dan Barna a fost desemnat prin votul direct al tuturor membrilor de partid drept candidat al USR în vederea negocierilor ulterioare pentru alegerea unui candidat comun.

Consiliul Național al PLUS a decis în aceeași zi ca prezidențiabilul partidului să fie ales prin vot electronic de către toți membrii formațiunii, în perioada 22–27 iulie.

Pe 21 iulie, USR+PLUS a stabilit ca Dan Barna să fie candidatul alianței la prezidențiale 2019, iar pentru funcția de premier l-a validat pe Dacian Cioloș.

Alegeri prezidențiale 2019, candidați - Călin Popescu Tăriceanu- candidat ALDE prezidențiale

Tăriceanu a anunțat în iunie 2019 că pentru el candidatura la prezidențiale nu mai este o opțiune, asta în urma rezultatului de la alegerile europarlamentare. În iulie 2019 s-a răzgândit și a declarat că este decis să candideze la alegerile prezidențiale 2019, cu sau fără sprijinul coaliției de guvernare, un potențial partener fiind PRO România.

Alegeri prezidențiale 2019, candidat Pro România prezidențiale

Vicepreşedintele PRO România Ioana Maria Petrescu a declarat luni, la Oradea, că partidul său trebuie să aibă un candidat propriu la alegerile prezidenţiale 2019.

Senatorul Adrian Țuțuianu de la PRO România a declarat că partidul ar putea susține candidatura lui Călin Popescu-Tăriceanu, cu condiția ca liderul ALDE să plece de la guvernare și să nu mai susțină majoritatea guvernamentală. Totodată, acesta a lansat ideea unei candidaturi independente a Gabrielei Firea, care ar putea fi susținută de PRO România.

Candidați alegeri prezidențiale 2019 - candidat PMP prezidențiale

Fostul președinte Traian Băsescu a enumerat persoanele care ar putea să fie candidat PMP la prezidențiale. „Vom avea candidat. Măsurăm câțiva oameni”. Cei trei nominalizați sunt: Toader Palologu, Mihai Neamțu, Eugen Tomac.

Alegeri prezidențiale 2019 - Ramona Ioana Bruynseels - candidat PPU prezidențiale

Umaniştii români şi-au lansat candidatul pentru prima funcţie în stat. Este vorba despre fostul consilier guvernamental Ramona Ioana Bruynseels, care a fost aleasă şi în conducerea formaţiunii.

Candidați prezidențiale 2019 - Viorel Cataramă - candidat PDL prezidențiale

Omul de afaceri şi preşedinte al Partidului Dreapta Liberală Viorel Cataramă a anunţat că îşi va depune candidatura la alegerile prezidenţiale 2019.

Sebastian Popescu- candidat PNR

Adunarea generală a Partidului Noua România l-a desemnat preşedintele formaţiunii, Sebastian Popescu, drept candidat la alegerile pentru președinte.
Candidați independenți alegeri prezidențiale 2019

Până în prezent, mai multe persoane publice și-au anunțat intenția de a candida ca independenți la alegeri prezidențiale 2019

Florentin Pandele - candidat independent prezidențiale 2019

​”Voi fi candidat independent. (...) Sunt primar de 19 ani. Am luat parte la nenumărate campanii. (...) Gabi (Gabriela Firea, primarul general. n.r) a spus de nenumărate ori că nu va candida. Candidez din partea mea, ca tată al copiilor mei, îmi doresc să trăiască într-o ţară liberă, nu într-o ţară care este instaurată teroarea”, spunea Florentin Pandele la sfârșitul lunii mai.

Bogdan Stanoevici - candidat independent prezidențiale 2019

Actor în serialul Antena 1, Fructul Oprit, director al Circului Metropolitan de Stat și fost secretar de stat în Ministerul Culturii, Bogdan Stanoevici și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale 2019.

„Ca independent, nu voi fi constrâns de doctrinele nici unui partid, nu voi primi ordine de la nimeni, nu voi fi deci marioneta nimănui. Fiecare dintre noi trebuie să-și regândească atitudinea față de ceilalți și față de țară. Dacă gândim de pe poziția de victimă, atunci devenim victime. Eu sunt un om care spune ce gândește și face întotdeauna ce spune”, spune Bogdan Stanoevici.

Miron Cozma - candidat independent prezidențiale 2019

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului anunța încă din luna martie că va demara procedura de strângere a semnăturilor.

“Mi-am depus la Autoritatea Electorală Permanentă actul legal cu nr:4724/14.03.2019 privind candidatura mea la alegerile prezidențiale 2019. Conform art.4,al.1,voi candida independent,chiar dacă sunt Președintele PSDM,partid politic.

Pentru a-mi putea depune candidatura, conform art.4,al.2 trebuie să fiu susținut de cel puțin 200000 de alegători.Pe cale de consecință voi începe strîngerea de semnături și demararea celorlalte impuneri legale. Vă aștept cu drag, alături de mine,pentru a salva țara de la dezastru și a readuce românii acasă”, spunea Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului.

Liviu Pleșoianu - candidat independent prezidențiale 2019

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu a anunţat că va candida ca independent la alegerile prezidenţiale 2019.

Alegeri prezidențiale în România. Ce prevede Constituția

Art. 83 din Constituție prevede următoarele:

(1) Mandatul președintelui României este de 5 ani și se exercită de la data depunerii jurământului.

(2) Președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de Președintele nou ales.

(3) Mandatul președintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.

Modificarea legislației electorale - alegeri prezidențiale 2019 diaspora

Deoarece la ultimele alegeri prezidențiale, precum și la alegerile europarlamentare din 2019, au fost probleme cu votul românilor aflați în diaspora, Autoritatea Electorală Permanentă a propus abrogarea Legii nr. 370/2004 privind alegerea președintelui și înlocuirea acesteia cu un nou act normativ, care să preia votul anticipat, votul prin corespondență și simplificarea procedurilor la secțiile de votare din străinătate.

Pe 3 iulie 2019, Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, cu 228 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” și 19 abțineri, proiectul pentru modificarea unor acte normative privind votul în străinătate la alegerile prezidențiale.

Proiectul prevede prelungirea duratei de vot la trei zile – vineri, sâmbătă și duminică – pentru românii din diaspora. Vineri se votează între orele locale 12–21, iar sâmbătă și duminică între orele 7–21 De asemenea, românii din străinătate care se află la rând sau în secția de votare la ora 21, când se închid secțiile, pot să voteze până la maximum ora 23:59.

Conform președintelui Autorității Electorale Permanente, Florin Mitulețu-Buică, procedura privind prelungirea timpului de vot până la maximum ora 23:59 se aplică și în secțiile de vot din țară. Proiectul introduce posibilitatea votului prin corespondență, aplicabil însă numai pentru diaspora

Tag-uri: alegeri
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ