ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Ponta: Decizia de a reface USL este foarte clară
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Preşedintele Partidului Social Democrat , premierul Victor Ponta, a declarat, vineri, la Suceava, că decizia de refacere a Uniunii Social Liberale (USL) este 'foarte clară'. El a subliniat că această decizie justifică şi nominalizarea lui Călin Popescu Tăriceanu pentru funcţia de premier al României.
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. 'Decizia de refacere a USL şi a principiilor sale care spuneau că un partid are preşedinte, un partid are primul-ministru este foarte clară, iar din acest motiv, pentru că liberalii în acest moment sunt reprezentaţi de către domnul Călin Popescu Tăriceanu, domnia sa va fi propunerea de prim-ministru', a afirmat Victor Ponta.
Liderul social-democrat consideră că numirea lui Tăriceanu în funcţia de premier prezintă 'un mare avantaj', pentru că acesta a lucrat la programul USL.
Citeşte şi: Ponta: Următorul premier, care sper să fie Tăriceanu, va prelua o guvernare cu excedent bugetar
'Domnul Călin Popescu Tăriceanu, care a lucrat la programul USL, este garanţia pentru orice om raţional şi, sigur, de bun simţ, că primul-ministru care a introdus cota unică de 16%, domnul Tăriceanu, nu o să schimbe cota unică, cum spune propaganda domnului Băsescu şi a domnului Iohannis', a mai adăugat Ponta.