Alertă pentru depistarea Hepatitei E în Europa! Virusul, descoperit în sângele donatorilor

| 28 iul, 2014

În Marea Britanie, un donator de sânge din 3.000 este purtător al virusului hepatitei E care poate provoca o boală de ficat, potrivit unui studiu care ridică problema iniţierii unei depistări sistematice a donatorilor infectaţi, în Europa, informează luni AFP.

Publicat luni de revista medicală The Lancet, cu ocazia zilei mondiale împotriva hepatitei, studiul, o analiză sistematică a donatorilor de sânge, a relevat că 79 de donatori din 225.000 erau infectaţi cu o tulpină a virusului (VHE, în engleză HEV), genotipul 3, predominantă în ţările dezvoltate.

Hepatita E poate fi contractată prin intermediul animalelor infectate (fermieri, veterinari), prin alimente (consumul de carne de porc, sau vânat - porc mistreţ, cerb - fiartă sau prăjită insuficient) sau prin apă contaminată (transmitere oro-fecală), în ţările în dezvoltare, şi prin transfuzie sangvină. Transmiterea de la mamă la făt poate avea loc în perioada de sarcină.

Virusul a fost transmis la 18 din 43 de pacienţi (42%) care au primit transfuzii cu sânge găsit pozitiv la teste, au declarat autorii studiului. Specialistul Richard Tedder, de la Unitatea de virusologie din cadrul serviciului de sănătate publică din Londra, şi colegii său au apreciat că există între '80.000 şi 100.000' de infecţii cu virusul hepatitei E anual în Marea Britanie. O frecvenţă similară a fost raportată în Suedia şi în Germania, ceea ce sugerează, potrivit lor, că acest virus s-a răspândit pe continentul european.

Majoritatea bolnavilor se vindecă fără tratament, dar virusul poate fi periculos, mai ales pentru femeile gravide sau pentru cei imunodeficienţi, bolnavii de cancer sau cei care sunt supuşi unui transplant, categorii care riscă să dezvolte o boală gravă de ficat. O concluzie surprinzătoare, a declarat revistei The Lancet Jean-Michel Pawlotsky, specialist în hepatite virale la spitalul Henri Mondor din Paris.

El a sublinia necesitatea punerii în practică a unei depistări sistematice a donatorilor de sânge pentru virusul heptitei E în regiunile unde acesta a devenit endemic, precum Uniunea Europeană, inclusiv Franţa. În lume, numărul infecţiilor provocate de virusul (VEH/HEV) este estimat la 20 de milioane în fiecare an, cazurile acute de hepatită E la peste 3 milioane, iar numărul deceselor la 56.000, potrivit OMS.

China a produs şi a omologat un vaccin împotriva hepatitei E, care nu este însă disponibil în întreaga lume. În lipsa unui tratament specific, specialiştii recurg la ribavirin, medicamentul antiviral folosit şi pentru alte infecţii.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ