Alex Găvan, alpinistul care a supravieţuit cutremurului din Nepal: Viața este dură pe acoperișul lumii

| 07 mai, 19:10

Alpinistul român Alex Găvan, care se afla pe Everest la 25 aprilie când un cutremur cu magnitudine de 7,8 grade a produs o puternică avalanșă, soldată cu moartea a 18 alpiniști, a acordat un interviu revistei americane Time în care a vorbit despre greutățile vieții pe "acoperișul lumii".

În ziua devastatorului seism, el se afla într-o tabără de bază, unde se pregătea pentru escaladarea unui "vecin" al Everestului, Muntele Lhotse, cu o înălțime de 8.516 metri, care trebuia să fie cel de-al 7-lea vârf de peste 8.000 de metri din palmaresul său cucerit fără a folosi mască de oxigen și șerpași de mare altitudine. Între două acțiuni de aclimatizare, alpinistul se odihnea, citind în cortul său, atunci când "brusc, totul a început să se miște".

"Îmi păstrez calmul și aștept să treacă. Momentul pare o eternitate (...). Mă aștept ca întregul ghețar să se spargă și să mă tragă în adâncurile lui. Iar apoi, liniște", își aduce aminte Găvan. A ieșit din cort, a văzut avalanșa venind direct spre el de pe Muntele Pumori și a fugit să se adăpostească. "Principalul risc era acum să mă sufoc, ca milioanele de particule de gheață să-mi umple căile respiratorii", dar, în final, a scăpat teafăr.

Citeşte şi: VIDEO Momentul în care avalanşa provocată de cutremurul de 7,8 loveşte tabăra din Everest. Imagini TERIFIANTE

Alpinistul descrie apoi cum a ajutat la operațiunile de salvare, a oferit asistență medicală pentru doi alpiniști chinezi, unui japonez și unui șerpaș. El a vorbit și despre eforturile doctorilor prezenți la fața locului pentru a-i salva pe cei răniți.

În aceleași mărturisiri făcute pentru Time, alpinistul atrage însă atenția asupra faptului că "Everestul nu ar trebui să fie locul unde să înveți fundamentele cățărării, așa cum se întâmplă acum, odată cu numărul copleșitor de expediții comerciale".

"Se pare că nu s-a înțeles nimic din dezastrele anterioare de pe Everest. Munții ar trebui sa fie un loc de înălțare a sufletului, nu a ego-ului cuiva. Simt că înfuriem tot mai mult acești munți. Cineva trebuie să își dovedească mai întâi meritele pentru a-i fi permis accesul în casa zeilor. (...)Viața și deciziile sunt dure pe acoperișul lumii", mărturisește Alex Găvan.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ