Alimentul care este la fel de periculos ca şi tutunul. Il consumi zilnic

| 28 ian, 2014

Doctorii şi academicienii cer marilor companii din domeniul alimentar să reducă cu o treime conţinutul de zahăr din produsele lor, întrucât acesta tinde să devină la fel de periculos ca tutunul, provocând boli şi chiar moartea.

Chiar şi iaurturile care nu conţin deloc grăsimi pot avea în compoziţie până la cinci linguriţe de zahăr.

Simon Capewell, profesor de epidemiologie în cadrul Universităţii din Liverpool susţine că "zahărul este noul tutun". El acuză industria concentrată pe profit şi nu pe sănătate că pune presiune pe părinţi şi copii prin intermediul băuturilor dulci şi al mâncărurilor bogate în calorii care se găsesc peste tot.

Obezitatea, devenită epidemică, dar şi diabetul privează bugetul Marii Britanii de 5 miliarde de lire sterline anual. Fără o reglementare costurile ar putea depăşi 50 de miliarde de lire sterline până în 2050.

Un britanic obişnuit consumă cam 12 linguriţe de zahăr pe zi, iar unii adulţi ajung la 46 de linguriţe. Cantitatea maximă recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este de zece linguriţe, dar este foarte posibil ca ea să fie înjumătăţită.

Profesorul Capewell este membru al unui nou grup de iniţiativă americano-britanic – Action on Sugar – şi susţine că solicitarea adresată companiilor de a schimba ceva nu a avut rezultate. Un studiu efectuat de grupul de iniţiativă Action on Sugar a descoperit niveluri ridicate de zahăr în diferite mâncăruri, inclusiv în aperitive.

Un iaurt cu vanilie, care avea marcat pe etichetă un nivel 0 de grăsimi, conţinea, totuşi, cinci linguriţe de zahăr. Action on Sugar susţine că întreprinderile alimentare ar trebui să reducă nivelul de zahăr din produsele lor cu 20-30 la sută în următorii trei până la cinci ani, scăzând astfel 100 de calorii din dieta zilnică. Ar fi suficient pentru a opri, sau chiar scădea numărul cazurilor de obezitate şi a bolilor asociate.

Graham MacGregor, profesorul Institutului de Medicină Preventivă Wolfson, din Londra, şi preşedinte al grupului de iniţiativă Action on Sugar, susţine că "Epidemia de obezitate trebuie combătută ferm atât în Marea Britanie, cât şi în restul lumii".

"Trebuie să punem în practică un plan coerent structurat pentru reducerea treptată a numărului de calorii consumate de oameni prin scăderea nivelului de zahăr din mâncăruri şi băuturi", a spus el. "Acest plan simplu lasă suficient spaţiu de manevră atât companiilor alimentare, cât şi reglementatorilor oficiali, pentru reducerea cantităţilor mari de zahăr conţinute în mâncăruri şi băuturi", susţine Dr. Aseem, directorul ştiinţific al grupului. Acesta arată că adaosul de zahăr nu are valoare nutriţională şi nu produce senzaţia de saţietate.

Tag-uri: aliment, tutun, zahăr
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ