Alina Bica a fost reţinută de DNA. De ce este acuzată
UPDATE. Fosta șefă a DIICOT Alina Bica este suspectată că a primit o mită de 17.500 de euro pentru a clasa un dosar în care este implicat omul de afaceri Horia Simu, au declarat marți Surse judiciare.
UPDATE. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale și reţinerea, pentru 24 de ore, a fostului şef al ANAF, Şerban Pop, cu privire la săvârşirea infracțiunii de complicitate la dare de mită, şi a fostei şefe DIICOT, Alina Bica, pentru luare de mită şi participaţie improprie sub forma determinării cu intenţie la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu, se arată într-un comunicat al DNA.
Potrivit procurorilor, în cauză sunt desfăşurate acte de urmărire penală şi față de suspectul Horia Simu, cu privire la săvârşirea infracțiunii de dare de mită.
Potrivit DNA, în cursul anului 2014, inculpatul Pop Șerban a primit de la suspectul Simu Horia, om de afaceri, suma totală de aproximativ 230.000 euro (constând în două contracte de asistenţă juridică încheiate cu firmele acestuia din urmă şi suma de 150.000 euro cash), pentru a interveni la nivelul conducerii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în scopul soluționării unui dosar penal care-l privea pe omul de afaceri, într-o manieră favorabilă acestuia din urmă.
La data de 8 noiembrie 2014, inculpata Bica Alina Mihaela în calitate de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a primit, pentru sine, în mod indirect, printr-un intermediar (martor denunţător în cauză), suma de 17.500 euro din totalul sumei de 20.000 euro, pe care acesta din urmă, în calitate de interpus, a primit-o de la inculpatul Pop Şerban.
Suma de 20.000 euro a reprezentat o parte din totalul sumei de aproximativ 230.000 euro ce a fost dată de suspectul Simu Horia în tranşe, pe parcursul a 8 luni, în cursul anului 2014, inculpatului Pop Şerban, pentru ca acesta să o remită în scopul menționat mai sus.
În schimbul banilor primiți, inculpata Bica Alina Mihaela, în calitate de procuror șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a determinat înlocuirea procurorului de caz și a efectuat presiuni asupra unui alt subordonat de-al său (care, potrivit probelor administrate până în acest moment al urmăririi penale a acţionat fără vinovăţie), în scopul pronunţării unei soluţii de clasare în cauza în care se desfășurau acte de urmărire penală față de suspectul Simu Horia, lucru care s-a și întâmplat ulterior.
Inculpaţilor și suspectului li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală.
UPDATE. Laura Voicu, avocata Alinei Bica, a declarat marți că fosta șefă a DIICOT este acuzată de săvârșirea infracțiunii de luare de mită, pentru că ar fi luat "fabuloasa și exorbitanta sumă" de 17.000 de euro.
"Alina Bica a fost reținută pentru 24 de ore, în baza unui denunț formulat de fostul consilier Mihăilescu, care și-ar fi amintit după foarte mulți ani de zile că ar fi primit ceva. Este vorba de fabuloasa și exorbitanta sumă de 17.000 euro, din care doamna Bica ar fi primit o parte. Am întrebat procurorul de caz dacă doamna Bica este atât de periculoasă și infracțiunea pentru care dânsa este cercetată în calitate de inculpat și cuantumul mitei ar justifica legal această reținere, pentru că arestarea preventivă este o stare excepțională, și că acest amărât de Cod prevede până la arestarea preventivă o serie de alte măsuri care pot fi aplicate. Am întrebat dacă pentru această sumă de 17.000 euro se impune această arestare preventivă", a afirmat Laura Voicu, la ieșirea din sediul DNA.
Avocata a precizat că nu poate fi vorba despre o trădare din partea lui Ionuț Mihăilescu, fostul consilier al Alinei Bica de la DIICOT, ci de "minciuni", pentru că acesta este inculpat într-un dosar și încearcă să-și îmbunătățească situația.
UPDATE. Potrivit surselor citate, în același dosar, fostul șef al ANAF Șerban Pop ar fi primit de la Horia Simu suma de 230.000 euro.
Fosta şefă a DIICOT Alina Bica s-a prezentat marţi la sediul DNA, fiind citată într-un nou dosar de corupţie.
Potrivit unor surse judiciare, Alina Bica are calitatea de suspect într-o cauză care are ca obiect o infracţiune de luare de mită pentru soluţionarea unui dosar la DIICOT în care este implicat omul de afaceri Horia Simu.
Tot astăzi, fostul şef al ANAF, Şerban Pop, a fost reţinut de procurorii DNA, după ce a fost chemat la audieri în această dimineaţă.
Ştirile orei
NU este necesara niciun fel de experienta!
Asiguram suport si logistica in desfasurarea activitatii.
Lucrati intr-un mediu placut, proactiv.
Principala atributie este mentinerea unei evidente a ofertelor prospectante si actualizate zilnic.
Oferim sanse reale de avansare in cariera!
Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal, cu posibilitatea unor bonusuri substantiale.
Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere.
Programul de lucru este flexibil.
Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor.
Sunt suficiente studiile medii.
Cerem cunostinte minime de operare pe internet, de lucru cu fisiere word si pdf si navigare online.
Solicitati acum mai multe detalii adresa de email: [email protected]