Alina Gorghiu vrea şi capul lui Cazanciuc: Tu, ca biet ministru al Justiției...
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, la TVR1, că ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, ar trebui să-și dea demisia din funcție pentru comunicatul prin care le atrage atenția liberalilor că riscă sancțiuni penale în cazul unor "manifestări politice ilegale".
"Este pentru mine o surpriză extrem de neplăcută ca un ministru al Justiției, un ministru care ar trebui să se preocupe de corupția din România, de Mecanismul de Cooperare și Verificare pe tema justiției, de situația erorilor judiciare din România, să se preocupe de lucruri care țin de competențele domniei sale, se apucă să scrie depeșe înfierând Opoziția, anunțându-ne cum ne face plângeri penale, cum nu avem dreptul să protestăm ca cetățeni ai României cu drepturile și libertățile noastre", a susținut copreședintele PNL.
Gorghiu a răspuns astfel întrebată despre comunicatul de presă al ministrului Justiției prin care acesta le atrage atenția liberalilor că organizarea de "manifestări politice ilegale" în scopul împiedicării exercitării puterii de către Parlament sau Guvern poate atrage răspunderea penală.
"Domnul ministru Cazanciuc ar fi trebuit să-și dea demisia înainte să scrie comunicatul acesta, dacă știa că vrea să-l scrie sau dacă cineva l-a obligat să-l scrie. În ultimele două zile a avut niște ieșiri absolut speciale, ca să nu le spun altfel. Da, ar trebui să-și dea demisia. Știți cum, când vezi un prim-ministru care este acuzat de asemenea fapte, care sfidează ordinea constituțională, structura constituțională a statului român, că nu-și dă demisia, tu, ca biet ministru al Justiției, care abia te inventezi acum în spațiul public ca om politic, de ce să ți-o dai?", a mai declarat copreședintele PNL.