AM-POSDRU va debloca 200 de milioane de euro pentru proiecte de economie socială
Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" (AM-POSDRU) a primit deja undă verde din partea Consiliului Concurenţei pentru deblocarea sumei de 200 milioane de euro care poate fi folosită, până la 31 decembrie 2013, pentru finanţarea proiectelor de economie socială.
"Consiliul Concurenţei a acordat consultanţă AM-POSDRU în vederea elaborării schemei de minimis pentru implementarea economiei sociale, având buget de 200 milioane euro. Fiind schemă de minimis, nu este necesar avizul Consiliului Concurenţei, ci doar informarea acestuia", a precizat, marţi, Biroul de Presă al Consiliului Concurenţei.
Autoritatea de Management a propus Consiliului Concurenţei utilizarea ajutorului de minimis prevăzut de Comisia Europeană în Regulamentul (CE) nr. 1998/2006 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratat, pentru a putea fi alocate în continuare fonduri comunitare, respectându-se însă regulile Uniunii Europene privind concurenţa, respectiv, ajutorul de stat.
"Utilizarea ajutorului de minimis face posibil ca întreprinderile sociale sprijinite prin POSDRU să primească până la 200.000 de euro de la beneficiarul POSDRU, cheltuielile atribuibile întreprinderilor create în cadrul proiectului fiind evidenţiate distinct", a subliniat Ancuţa Vameşu, coordonator al Institutului de Economie Socială din cadrul Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC).
Experţii FDSC apreciază că plafonul ar putea ajunge şi la 500.000 euro, în cazul ajutoarelor de minimis acordate întreprinderilor care prestează servicii de interes economic general (SIEG), serviciile sociale şi de incluziune pe piaţa muncii făcând parte dintre acestea, potrivit prevederilor Regulamentului CE nr. 360/2012 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea UE.
Pe de altă parte, Daniel Chiţoi, director adjunct în cadrul Autorităţii de Management (AM-POSDRU), a afirmat în cadrul unui seminar organizat de Institutul de Economie Socială că valoarea totală contractată pe DMI 6.1 (Domeniul Major de Intervenţie: Dezvoltarea economiei sociale) este de 115 milioane euro, deci rămân disponibile cel puţin 200 milioane de euro, dar contractarea trebuie finalizată până la 31 decembrie 2013 - data finală de contractare pentru programul operaţional pe resurse umane (POSDRU 2007-2013).
Acesta a mai spus că AM-POSDRU pregăteşte un nou apel de proiecte pe economie socială, momentul lansării depinzând însă de opinia Consiliului Concurenţei privind modalitatea în care va fi tratat sprijinul financiar care merge direct către întreprinderile sociale.
În ultimele zile ale săptămânii trecute, AM-POSDRU şi Consiliul Concurenţei au agreat folosirea schemei de minimis, în condiţiile legii, pentru ca România să nu piardă sumele rămase disponibile pe DMI 6.1 din actualul POSDRU.